UPDATE Magistrații decid luni dacă IPS Teodosie va fi arestat la domiciliu

22 mai 2017 8:09   Național
Ultima actualizare:

Curtea de Apel Constanţa este aşteptată să se pronunţe luni cu privire la solicitarea DNA de înlocuire a controlului judiciar cu arestul la domiciliu pentru arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, potrivit news.ro. Acesta este judecat pentru că ar fi obţinut pe nedrept fonduri europene.

UPDATE. Judecătorii au respins cererea DNA, astfel încât IPS Teodosie rămâne sub control judiciar.

Magistrații Curţii de Apel Constanţa au luat în discuţie, vineri dimineaţă, solicitarea DNA de înlocuire a controlului judiciar cu arestul la domiciliu pentru arhiepiscopul Tomisului, amânând pronunţarea pentru luni.

Arhiepiscopul Tomisului a fost trimis în judecată, alături de alte persoane, pentru folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete.

Potrivit DNA, în cererea procurorilor de înlocuire a măsurii controlului judiciar se menţionează că Teodosie Petrescu ”a demarat activităţi de accesare a fondurilor europene, deşi acest lucru i-a fost interzis în mod expres şi neechivoc prin obligaţiile stabilite în cadrul controlului judiciar”.

Potrivit DNA, în perioada 2010 - 2016 Teodosie Petrescu, în calitate de arhiepiscop al Arhiepiscopiei Tomisului, împreună cu ceilalţi inculpaţi, a folosit şi prezentat declaraţii false în relaţia cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) în scopul de a primi fonduri europene.

Mai multe