UPDATE O femeie şi fiul său, găsiţi înjunghiaţi, în Prahova

13 februarie 2017 11:08   Național
Ultima actualizare:

O femeie de 36 de ani a fost găsită moartă, iar fiul acesteia în vârstă de 11 ani cu o rană la umăr, ambii fiind înjunghiaţi, potrivit News.ro. Procurorii prahoveni au deschis dosar de cercetare şi îl caută pe autorul presupusei crime.

UPDATE. „Echipajul de la Ambulanță care a ajuns la locul solicitării nu a mai putut face nimic decât să constate decesul. Femeia era în stop cardiorespirator, depășit. Orice manevră de resusicitare era fără răspuns. A avut multiple lovituri de cuțit în  torace, coapse și brațe. Loviturile au fost cauzatoare de moarte” a povestit dr Daniel Nicolae, managerul SAJ Prahova. În ceea ce privește copilul, înainte de a fi preluat de medici, acesta a reușit să fugă și s-a dus la o rudă, pe scara alăturată. “Copilul l-am preluat cu agitație psihică, cu o plagă la umărul drept. A fost îngrijit și a fost transportat la Spitalul de Pediatrie” a mai spus dr. Daniel Nicolae.

Cel care a comis această faptă care a îngrozit vecinii se pare că este chiar concubinul femeii. Vecinii povestesc faptul că în urmă cu o lună bărbatul, Alexandru Rusu, s-a mutat la Mariana, pe care se pare că o ceruse și de soție. Acum însă totul s-a sfârșit brusc iar anchetatorii spun că totul s-a produs pe fondul consumului de alcool. După ce a comis fapta, agresorul a fugit și este acum căutat de polițiști și procurori.

Surse judiciare au precizat că Alexandru Rusu, principalul suspect în acest caz, a fost eliberat, anul trecut, din penitenciar, unde a fost închis pentru trafic de persoane. Mariana divorțase de ceva timp și era mama a doi copii minori.

Poliţiştii şi procurorii din Ploieşti au deschis dosar de cercetare şi îl caută pe autorul unei crime după ce, luni dimineaţă, o femeie în vârstă de 36 de ani şi fiul acesteia în vârstă de 11 ani au fost găsiţi înjunghiaţi, femeia fiind moartă, iar copilul rănit.

Potrivit unor surse judiciare crima a avut loc în locuinţa femeii din cartierul Mihai Bravu, din Ploieşti, iar anchetatorii au un cerc de suspecţi în acest caz.

Echipajele medicale de la Serviciul de Ambulanţă Prahova sosite la faţa locului au constatat decesul mamei, care fusese înjunghiată în torace şi abdomen şi avea şi leziuni cranio-cerebrale.

Fiul femeii, care a fost înjunghiat în umăr, a fost dus la Spitalul de Pediatrie, unde este internat.

Mai multe