UPDATE Traian Băsescu, urmărit penal pentru spălare de bani

20 aprilie 2016 10:05   Național
Ultima actualizare:

Traian Băsescu a fost pus sub acuzare pentru spălare de bani, într-un dosar de la Parchetul instanţei supreme, potrivit news.ro. Este vorba de un dosar privind un teren din cartierul Primăverii din Capitală pe care fostul preşedinte l-ar fi obţinut când era primar al Capitalei şi i l-ar fi vândut omului de afaceri Costel Căşuneanu, au declarat miercuri, pentru News.ro, surse judiciare.

UPDATE Fostul preşedinte Traian Băsescu anunţă, pe Facebook, că a fost informat printr-o adresă a instanţei supreme că este suspect pentru spălare de bani în formă continuată legat de achiziţia unui teren şi a unei case în anii 2000 şi, respectiv, 2002. El spune că în acest dosar, în iunie 2012, Parchetul ICCJ a dispus neînceperea urmăririi penale, iar, în 2015, dosarul a fost redeschis, la solicitarea PICCJ.

Potrivit unor surse judiciare, citate de news.ro, dosarul a fost, în urmă cu mai mulţi ani, în ancheta procurorilor Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), dar ulterior, după cercetări, a fost închis.

În urma unor informaţii venite de la Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, dosarul a fost redeschis, fiind vizaţi atât Traian Băsescu, cât şi Costel Căşuneanu, context în care au fost audiate numeroase persoane, au precizat sursele citate.

„În urmă cu aproximativ doi ani, ONPCSB a remis un raport PICCJ pe baza căruia procurorii au stabilit că poate fi redeschisă urmărirea penală în acest caz, pe numele celor doi”, au precizat sursele citate.

De asemenea, Traian Băsescu este vizat în acest dosar şi de o faptă de spălare de bani în ceea ce priveşte modalitatea de achiziţionare a unui autoturism Mercedes 500. Potrivit surselor citate, Băsescu ar fi cumpărat la un preţ foarte mic şi imediat ar fi vândut la un preţ foarte mare acest autoturism de lux.

„Mai precis, Traian Băsescu a cumpărat o maşină de lux Mercedes 500 SEL de la omul de afaceri, la un preţ foarte mic, infim. Apoi a vândut această maşină aceluiaşi om de afaceri, iar acesta din urmă a oferit un preţ mărit exagerat”, au mai arătat sursele citate.

Aceleaşi surse au precizat că pe numele fostului preşedinte nu a fost emisă încă o citaţie pentru a se prezenta la PICCJ ca să îi fie adusă la cunoştinţă acuzaţia şi pentru a fi audiat.

Mai multe