UPDATE Un autocar cu 28 de români s-a răsturnat în Ungaria
Un autocar în care se aflau 28 de români s-a răsturnat luni dimineaţă, în localitatea Mako din Ungaria, aproape de graniţa cu România, pe autostrada M43, au declarat pentru Mediafax surse din Ministerul Afacerilor Interne.
UPDATE ORA 12.48. Cele 13 persoane rănite au fost transportate la spital, iar alţi 19 pasageri au fost duşi la sediul Poliţiei din Mako, unde au primit mâncare şi băutură, potrivit MTI.
Potrivit unor surse locale, cei 32 de pasageri sunt români, iar autocarul, care aparţine unei firme din Galaţi, se întorcea din Italia.
Potrivit surselor citate, accidentul a avut loc în jurul orei 09.30, după ce autocarul, care mergea pe autostrada M43, spre România, s-a înclinat pe o parte şi s-a răsturnat.
În urma accidentului, au fost rănite mai multe persoane, însă nici una nu este decedată, au precizat sursele citate.
Din primele informaţii rezultă că în autocar erau 28 de români, însă numărul exact al pasagerilor va fi stabilit în urma verificărilor.
La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de anchetatori şi de intervenţie ale autorităţilor maghiare.
Un alt accident în care a fost implicat un autocar care transporta români a avut loc duminică dimineaţă, în Bulgaria. Autocarul - în care se aflau 27 de români, dintre care doi şoferi, care veneau spre România din Turcia, de la Kuşadasi - s-a răsturnat în Pasul Republika din Bulgaria, între localitățile Gurkovo și Veliko Târnovo, zonă muntoasă din ţara vecină.
În urma accidentului din Bulgaria, o persoană a murit şi alte şase au fost rănite grav, fiind aduse cu elicoptere în Bucureşti şi internate la Spitalul Floreasca.
Celelalte persoane care se aflau în autocarul implicat în accident au fost aduse în țară cu un alt autocar, pus la dispoziție de firma transportatoare. După ce au ajuns în ţară, 16 dintre acestea au mers, duminică, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti pentru investigaţii. Trei dintre acestea au fost internate, dintre care două au rămas doar 24 de ore, pentru supraveghere şi vor fi externate luni.
Potrivit Ministerului Afacerilor Interne, din primele informații furnizate de autoritățile bulgare, autocarul nu a adaptat viteza la condițiile meteo și, într-o curbă, a pierdut controlul direcției de mers şi s-a răsturnat.