UPDATE Victor Ponta, internat la o clinică a familiei președintelui turc Erdogan
Premierului Victor Ponta a fost deja operat la genunchi, într-o clinică din Turcia, potrivit unor surse citate de Realitatea TV. Aceleași surse spun că respective clinic aparține familiei președintelui turc Erdogan.
UPDATE ORA 10.50. În urmă cu 30 de minute, Victor Ponta a scris pe pagina sa de Facebook că a fost operat, intervenția fiind mult mai grea decât se aștepta. De asemenea, el a explicat de ce a plecat să se opereze în Turcia, și nu a făcut-o la București. „Mulțumesc tuturor celor care în aceste zile au avut un gând bun pentru mine - operația a fost mult mai complicată decât se anticipa, dar sunt convins că până în Decembrie voi putea face sport din nou. Mulțumiri speciale Doctorului Ionuț Codorean care a fost lângă mine și mi-a dat curaj prin profesionalismul său (evident că am totală încredere în medicii români - aici însă am ceva ce era imposibil acasă - LINIȘTE și ODIHNĂ)! Vreau să-i asigur și pe cei care "se bucură" de necazul meu că mă voi întoarce mai sănătos și mai puternic!”.
Se pare că primul ministru a plecat în Turcia direct de la Baku, Azerbaidjan, unde participase la deschiderea Jocurilor Europene. Așa cum n-a anunțat că va participa la eveniment, n-a anunțat nici că va pleca în Turcia, în condițiile în care, luni, ar fi trebuit să se prezinte la DNA pentru audieri în dosarul lui Dan Șova, în care este urmărit penal.
De altfel, presa turcă scrie că Ponta ar fi călătorit de la Baku la Istanbul, în avionul președintelui turc Recep Erdogan, și el prezent la Baku.
Mai mult, se pare că Ponta a fost internat în clinica privată Medipol, din Istanbul. Un jurnalist turc a declarat, pentru „România liberă”, că Victor Ponta ar fi internat aici. Potrivit jurnaliştilor turci, soţia șefului de stat turc este acţionar majoritar la clinică şi coordonează activitatea spitalului.
Ponta a suferit de curând o ruptură de ligament la genunchiul stâng, în timpul unui meci de baschet.