UPDATE.Uite care sunt drumurile cu trafic restricţionat din cauza viscolului
Viscolul şi ninsorile au pus stăpânire pe mai multe zone din ţară. Dacă în Munţii Banatului şi în cei Meridionali avem Cod galben, în sudul ţării, meteorologii au instituit Cod portocaliu de viscol şi ninsori, valabil până la ora 14.00. Iată cum se circulă pe drumurile din aceste zone.
UPDATE ORA 11.08. Circulaţia este îngreunată din cauza zăpezii pe mai multe drumuri naţionale. Nu sunt, însă, porţiuni de drumuri închise sau blocate, stratul de zăpadă depus pe carosabil fiind între unu şi patru centimetri, transmite Mediafax.
Potrivit Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, pe autostrada A1 Bucureşti - Piteşti s-a depus un strat de zăpadă de aproximativ un centimetru, iar pe autostrada A2, la Brăneşti, este zăpadă mocirlită de unu-doi centimetri.
În Muntenia, drumurile pe care s-a depus un strat subţire de zăpadă sunt în judeţele Prahova - DN 1, DN 71, la Sinaia, DN 1A, la Cheia, în Ilfov, Giurgiu şi Argeş.
Pe drumurile naţionale din mai multe judeţe din Oltenia s-a depus un strat de zăpadă între unu şi zece centimetri.
În Dolj şi Gorj - pe DN 6B Craiova - Hurezani, DN 66 Filiaşi - Rovinari, DN 65 Craiova - limita cu judeţul Olt, DN 67C Bengeşti - Rânca, DN 67 Scoarţa - Milostea, DN 67B Scoarţa - Maru, DN 65C Craiova - Horezu (zăpadă între patru şi zece centimetri); în judeţul Vâlcea - pe DN 7A Voineasa - Obârşia Lotrului, DN7 Seaca - Călineşti, DN 64 Munteni - Olăneşti, DN 67 Milostea - Budeşti, DN 67B Maru - Suteşti, DN 7D Grebleşti - limita cu judeţul Argeş, DN 73C limita judeţului Argeş - Blidari (Vâlcea); în judeţul Mehedinţi - DN 67D Godeanu - Valea Cernei.În judeţul Hunedoara, pe DN 7A, la Obârşia Lotrului, este un strat de zăpadă de doi centimetri, iar pe DN 66A, la Câmpul lui Neag, s-a depus un strat de zăpadă de patru centimetri.
În judeţul Maramureş, drumurile acoperite cu un strat foarte subţire de zăpadă sunt: DN 18 şi DN 19, la Sighet, DN 18, la Petrova şi Vişeu, DN 17C, la Vişeu, DN 18, la Borşa şi Gutâi.
În Transilvania, sunt drumuri acoperite cu un strat de zăpadă de cel mult patru centimetri în judeţul Cluj - DN 1 Feleac, DN 1F Nădăşel, DN 1J Nădăşel, DN 1R Beliş, DN 16 Mociu, în judeţul Bistriţa-Năsăud - DN 17 Beclean, DN 17D Beclean, DN 17 Piatra Fântânele, în judeţul Alba - DN 75 Câmpeni, DN 75 Scărişoara, DN 1R Scărişoara, în judeţul Covasna - DN 2D limita judeţului Vrancea - Ojdula, DN 13E Zagon - Bărcani, DN 11 Chichis - Bretcu, DN 11B Târgu Secuesc - Cozmeni, în judeţul Harghita - DN 12 Chichis - Topiţa, DN 12A Miercurea Ciuc - limita cu judeţul Bacău, DN 12C Gheorghieni - limita cu judeţul Neamţ, DN 13A Praid - Miercurea Ciuc, DN 13B Praid - Gheorghieni, DN 15 Topliţa - limita cu judeţul Neamţ, în judeţul Mureş - DN 16 Sărmăşel-Reghin, a precizat CNADNR.
În Moldova, sunt drumuri acoperite cu un strat de zăpadă de cel mult patru centimetri în judeţele Suceava, Botoşani, Neamţ, Iaşi, Vaslui, Bacău şi Vrancea.
Potrivit situaţiei trimise la Centrul Operativ al Ministerului Afacerilor Interne, opt localităţi nu sunt alimentate cu energie electrică.Compania CFR a anunţat că nu sunt linii închise şi nici trenuri blocate, dar circulaţia feroviară în judeţele afectate de viscol se desfăşoară în condiţii de iarnă.
UPDATE. ORA 9.20. Infotrafic anunţă că pe majoritatea drumurilor din zona vizată de avertizările meteorologilor se circulă în condiţii de iarnă, dar, la această oră nu sunt drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţie întreruptă.
Pe autostrăzile din sudul ţării se acţionează cu utilaje de deszăpezire şi material antiderapant, însă ninsoarea abundentă face ca pe carosabil să fie mereu un strat subţire de zăpadă.
Şoferii sunt sfătuiţi să păstreze o distanţă suficient de mare de vehiculele din faţă.
În Bucureşti, se circulă tot în condiţii de iarnă, motiv pentru care conducătorii auto sunt sfătuiţi să lase maşinile personale acasă şi să folosească transportul public.
De asemenea, cei care au schimbat cauciucurile de iarnă cu cele de vară sunt sfătuiţi să nu plece cu maşina personală, pentru că riscă să încurce circulaţia şi să primească amenzi mari.
Potrivit Infotrafic, în judeţul Maramureş, s-a instituit restricţie de tonaj (7,5 tone) pe DN18 Baia Mare - Sighetu Marmaţiei.
Din pricina vântului puternic, navigaţia pe Dunăre este închisă între kilometri fluviali 1040 (Coronini) şi 1075 (Baziaş).
Traficul rutier a fost restricţionat la graniţa de vest a României. Autorităţile ungare au anunţat restricţii în trafic pentru vehiculele mai grele de 7,5 tone.
Poliţia Rutieră din România a luat deja măsura stocării autovehiculelor din categoria amintită în parcări. Este posibil ca situaţia de la frontieră să persiste 48 de ore sau chiar mai mult.