Ura! Vom avea manuale noi la începutul şcolii
Prichindeii care la 14 septembrie vor intra în clasa întâi şi în clasa a II-a vor fi foarte bucuroşi în prima zi de şcoală. Vor găsi pe bănci manuale nou-nouţe, care miros încă a cerneală.
A fost un scandal uriaş, anul trecut ,când ”bobocii” din clasele mici au găsit pe pupitre o bombonică sau un orar, în loc de manuale noi, după cum promisese Ministerul Educaţiei. Cărţile şcolare au ajuns cu întârzire mare la copii. Anul acesta, la începutul lunii august, s-a dat start la tipărirea manualelor, iar până la 14 septembrie toate vor ajunge în clase, inclusiv variantele digitale, chiar şi în cele mai izolate localităţi.
”Editura Aramis garantează că îşi va onora cu exactitate contractele. În perioada 1 – 6 septembrie se vor livra în toate şcolile manualele noi, tipărite şi digitale, pentru clasa întâi şi clasa a II-a”, ne-a asigurat Ana Munteanu, reprezentant al Editurii Aramis.
Singurii care vor mai avea de aşteptat vor fi elevii care învaţă în limba maternă. Pentru că sunt puţini, preţurile manualelor ar fi foarte mari, în special cele digitale, şi încă nu s-au găsit soluţii de finanţare, informează Ministerul Educaţiei.
Ce cărţi şcolare vor lipsi
- Comunicare cu predare în limbile: germană, rromani, sârbă, slovacă, ucraineană, croată, italiană, neogreacă, rusă, turcă,
- Limbi moderne: franceză, germană, spaniolă, italiană, rusă, chineză.
- Religie, materie opţională; Muzică şi mişcare în limba română şi limba maternă; Dezvoltare personală; Arte vizuale şi abilităţi practice.