Uraa! Vremea se încălzește de la o zi la alta
Temperatura aerului va fi în creștere în următoarele două săptămâni, valorile medii diurne urmând să atingă 12 grade în Muntenia și 13 grade în Oltenia, în timp ce precipitațiile, mai ales sub formă de ploaie, vor fi prezente în majoritatea zonelor începând din 20 februarie, arată prognoza Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), valabilă pentru perioada 13 - 26 februarie 2017, publicată luni, scrie Agerpres.
În Banat, în prima săptămână, regimul termic va fi în creștere ușoară și treptată. Astfel, de la temperaturi maxime diurne de aproximativ 3 grade la început, se vor atinge, în medie, 8 — 10 grade în ultimele două zile. Temperaturile medii nocturne vor crește, de asemenea, de la—6 la 0 grade în primele 7 zile. În cea de-a doua săptămână, valorile de temperatură nu vor avea variații importante și se vor menține în jurul unei medii regionale de 11 grade, ziua, și două grade, noaptea, caracterizând o vreme caldă pentru a doua jumătate a lunii februarie. În intervalul 13 — 18 februarie nu vor fi precipitații, dar în intervalul 19 — 26 februarie acestea, mai ales ploi, se pot semnala zilnic, cu o probabilitate mai ridicată de a fi mai însemnate cantitativ în jurul datei de 20 februarie.
Pentru zona Crișanei, vremea va intra într-un proces de încălzire, ce se va concretiza prin temperaturi maxime în creștere, de la o medie de 4 grade la începutul intervalului, până la 10 grade, pe 17 februarie. Regimul termic nocturn va avea o evoluție similară, astfel încât temperaturile minime vor crește, în medie, de la—7 la—6 grade, până la două grade, la mijlocul intervalului de prognoză. În cea de-a doua săptămână, vremea va fi caldă, iar valorile termice se vor menține relativ constante, în jurul unei medii regionale de 9 grade, ziua și de aproximativ un grad, noaptea. În prima săptămână a intervalului de prognoză, probabilitatea pentru precipitații va fi redusă. Ulterior, până pe 26 februarie, vor fi mai ales ploi, iar în jurul datei de 20 februarie acestea pot fi moderate cantitativ.
În Transilvania, în prima săptămână a intervalului de prognoză, valorile termice vor fi în creștere de la o zi la alta, iar maximele diurne vor atinge 7 — 8 grade în jurul datei de 18 februarie. Temperaturile nocturne vor caracteriza o vreme geroasă la începutul intervalului, când se vor înregistra, în medie, între—14 și—12 grade Celsius, apoi vor fi în creștere, spre o valoare medie regională cuprinsă între—2 și zero grade, pe 20 — 21 februarie. Pe parcursul celei de-a doua săptămâni, regimul termic va fi apropiat de norme, cu medii ale temperaturii maxime de 7 — 8 grade și minime între—2 și zero grade. La începutul intervalului, probabilitatea pentru precipitații va fi redusă, dar după data de 18 februarie acestea se vor semnala aproape zilnic, la nivel local. În jurul datei de 20 februarie se pot cumula cantități de apă mai importante.
Prognoza de specialitate relevă că, în Maramureș, va avea loc un proces de încălzire a vremii în intervalul 13 — 20 februarie, valorile termice urmând să ajungă la 3 grade la începutul perioadei, și până la 7 — 8 grade în cea de-a doua săptămână a intervalului de prognoză, când vremea va fi caldă pentru această perioadă a anului. Temperaturile minime vor avea o evoluție similară, fiind în creștere de la—10 la—8 grade la început, până în jurul a zero grade în cea de-a doua săptămână de prognoză. În primele zile nu vor fi precipitații, dar după data de 17 februarie acestea se vor semnala pe arii relativ extinse, iar pe 20 — 21 februarie se pot cumula cantități de apă mai însemnate.
În Moldova, în prima jumătate a primei săptămâni, vremea va fi deosebit de rece, cu medii ale maximelor termice cuprinse între—4 și zero grade și ale temperaturilor nocturne situate între—12 și—4 grade. După data de 16 februarie, când valorile termice se vor apropia de cele climatologic specifice perioadei, respectiv maxime în jurul unei medii de zero grade și minime medii între—9 și—8 grade, vremea va deveni caldă pentru această perioadă, astfel încât temperaturile maxime vor crește de la 3 grade în data de 17 februarie până la o medie în jurul a 8 grade, în intervalul 24 — 26 februarie. Mediile temperaturilor minime vor evolua similar în cea de-a doua săptămână, fiind în creștere treptată, de la—4 grade până la—1 grad. În primele zile ale intervalului, trecător vor fi posibile fulguieli, iar pe parcursul celei de-a doua săptămâni, probabilitatea de apariție a precipitațiilor în general slabe, predominant sub formă de ploaie, va fi relativ ridicată în toate zilele.
În Dobrogea, vremea va intra într-un proces de încălzire începând cu data de 15 februarie, urmând ca valorile medii ale temperaturilor maxime sa crească de la 0 — 3 grade până la 8 — 10 grade spre sfârșitul primei săptămâni. Minimele nocturne vor crește, în medie, de la—10 la—8 grade la început, spre—5 și—2 grade în intervalul 15 — 17 februarie, iar ulterior procesul de încălzire va continua, astfel că vor fi valori medii termice nocturne între—2 și zero grade, în zilele de 17 și 18 februarie, respectiv între două și patru grade Celsius, la sfârșitul celei de-a doua săptămâni. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor slabe cantitativ, mai ales ploi, va fi relativ ridicată în cea de-a doua săptămână, în special în intervalul 20 — 22 februarie.
În Muntenia, în primele zile ale intervalului, vremea va fi deosebit de rece, geroasă noaptea. Vor fi valori medii ale temperaturilor maxime între—3 și zero grade și ale celor minime între—14 și—11 grade. Începând din 15 februarie, vremea va intra într-un proces de încălzire și, treptat, va deveni caldă pentru această perioadă. Temperatura medie diurnă va fi între 2 și 4 grade, la început, atingând 10 — 12 grade, în jurul datei de 23 februarie. Temperaturile nocturne, vor crește de la—8 la—6 grade, pe 16 și 17 februarie, spre 0 grade, în cea mai mare parte a celei de-a doua săptămâni. Precipitații în general slabe, mai ales sub formă de ploaie, vor fi prezente în cea de-a doua săptămână, cu deosebire în intervalul 20 — 22 februarie.
În regiunea Olteniei, vremea va fi geroasă la începutul intervalului, după care va intra într-un proces de încălzire. Astfel, valorile medii ale temperaturilor maxime vor crește de la 4 — 8 grade, spre 11 — 13 grade, în a doua jumătate a a celei de-a doua săptămâni. Valorile medii ale temperaturilor minime vor urma aceeași evoluție, crescând de la—12 grade la începutul primei săptămâni, spre—6 grade, în intervalul 15-19 februarie și ulterior între zero și două grade Celsius. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor slabe, predominant sub formă de ploaie, va fi relativ ridicata în unele zile ale celei de-a doua săptămâni, în special în jurul datei de 20 februarie.
La munte, vremea va fi deosebit de rece, geroasă noaptea și dimineața în majoritatea masivelor montane la începutul intervalului, apoi va intra într-un proces de încălzire începând cu 15 februarie. Valorile medii ale temperaturilor maxime vor crește de la un grad Celsius, de la mijlocul primei săptămâni, până la 2 — 3 grade, spre sfârșitul intervalului, iar cele minime de la—8 grade, până la valori medii în jur de—4 grade, spre sfârșitul celei de-a doua săptămâni. În intervalul 18 — 26 februarie, probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi mai ridicată.