Uzina Dacia își va relua activitatea de marți, 21 aprilie, cu angajați pe bază de voluntariat

20 aprilie 2020 20:08   Național
Ultima actualizare:

Producătorul auto Dacia își va relua activitatea treptat, cu angajați care au fost de acord să vină la muncă pe bază de voluntariat, se arată într-un comunicat recent al companiei. Angajații au fost anunțați că vor reveni la muncă în două tranșe, pe 21 aprilie și pe 4 mai.

"În acord cu partenerii sociali şi din respect pentru protejarea şi siguranţa angajaţilor, toate măsurile sanitare de protecţie în vigoare, în România, au fost implementate pentru a relua progresiv activitatea de fabricaţie derulată pe platforma industrială Dacia de la Mioveni. Astfel, începând cu data de 21 aprilie, activităţile de producţie ale celor două uzine vor fi reluate pe bază de voluntariat: Uzina Mecanica şi Şasiuri este pregătită să redemareze activitatea în echipă redusă de lucru. Uzina Vehicule va relua producţia în departamentul Presaj, în două schimburi", arată un comunicat publicat pe site-ul companiei, citat de News.ro.

Din data de 4 mai, vor redemara activitățile ambelor uzine. Pe tot parcursul perioadei în care activitatea de producție a fost întreruptă au fost aplicate măsuri de igienizare și securitate. "Angajații vor fi informați despre necesitatea respectării măsurilor luate pentru protejarea sănătății lor și a colegilor. Încă de la debutul crizei pandemice, generată de noul virus COVID -19, Groupe Renault România s-a asigurat să ia măsuri adaptate de protecție pentru ansamblul angajaților din toate sediile unde își desfășoară activitatea”, se mai arată în comunicat.

13.500 dintre salariați au intrat în șomaj tehnic

Luna trecută, vicepreşedintele Sindicatului Automobile Dacia, Ion Iordache, a anunţat că Uzina Dacia de la Mioveni urma să îşi înceteze activitatea de joi, 19 martie, de la ora 7.00, până pe 5 aprilie, în contextul pandemiei de coronavirus. Pe 2 aprilie compania a anunţat că va prelungi perioada de întrerupere, fără a preciza data reluării activităţii. Cea mai mare parte din salariaţi, 13.500 din cei 14.000 de angajaţi, au intrat în şomaj tehnic. Pe 4 mai ar urma să fie reluată producţia şi la fabrica de autovehicule Ford din Craiova, unde lucrează circa 6.000 de persoane. Aici producţia a fost oprită tot pe 19 martie.

Potrivit G4Media, la Uzina Mecanică și Șasiuri vor veni la muncă, din 21 aprilie, 250 de salariați pe bază de voluntariat, iar la Departamentul Presaj au fost aleși 190 de salariați. Ulterior, pe 4 mai, uzina își va relua activitatea complet.

Citește și:

Șomaj tehnic la Ford Craiova, Dacia Mioveni, Pirelli Slatina și Loteria Română. Salariații vor sta acasă până la începutul lui aprilie

Șomajul tehnic. 6 lucruri pe care trebuie să le știi dacă patronul te trimite acasă. Ce spune legea

Mai multe