Va fi iarnă grea în centrul țării. Prognoza pe trei luni

23 octombrie 2015 17:34   Național
Ultima actualizare:

Miroase a iarnă. Vineri dimineață au fost înregistrate minus 5 grade la Miercurea Ciuc și minus 6 grade la Vârful Omu, cele mai scăzute temperaturi din aceată toamnă.

Meteorologii britanici de la Centrul European de Prognoză au publicat ieri estimările pe trei luni, până la 1 februarie 2016.

NOIEMBRIE. Vor fi multe zile mai calde decât ar fi firesc în sud, vest și sudul Moldovei. În aceste zone se vor înregistra frecvent temperaturi de peste 10 grade. Cel mai rece va fi în nordul și centrul țării, cu valori între 0 și 4 grade. Vor fi precipitații în cantități mai mari decât ar fi firesc, adică peste 40 l/mp.

DECEMBRIE. Temperaturile vor urca abia până în jur de 4 -6 grade în sud și în vest și vor coborî frecvent sub zero grade în restul țării. Precipitațiile vor fi în cantități mari, peste 60 l/mp în Maramureș și în limite normale în restul țării.

IANUARIE. Temperaturile vor fi scăzute în centrul și nordul țării, mult sub zero grade. În Muntenia, sudul Olteniei, Dobrogea și Banat se vor înregistra valori pozitive, ușor mai ridicate decât norma lunii. Precipitațiile vor fi puține în tot estul țării, dar în Apuseni și Maramureș sunt prognozate peste 60 l/mp.

Mai multe