Vă mai aduceți aminte? Se împlinesc 9 ani de la suspendarea lui Traian Băsescu de către Parlament
La 6 iulie 2012, Parlamentul vota în favoarea suspendării președintelui de la acea vreme, Traian Băsescu, cu 256 de voturi. Referendumul care a urmat pe 29 iulie nu a fost validat iar președintele demis s-a întors în funcție. Era a doua încercare eșuată a coaliției PSD-PNL de a-l demite pe Băsescu
Traian Băsescu a fost președintele României pentru două mandate, 2004-2009 și 2009-2014. Primul vot al Parlamentului pentru suspendarea din funcție a fostului președinte, a avut loc pe 28 februarie 2007, cu rezultatul: 258 de voturi „pentru”, 76 „contra” și 21 „de abțineri”. În urma rezultatului, a urmat referendumul pentru demiterea președintelui, câștigat clar de Băsescu. În urma procedurii, peste 74 la sută dintre românii care s-au prezentat nu au fost de acord cu demiterea președintelui așa că acesta s-a întors la Palatul Cotroceni
Cum a scăpat Traian Băsescu de a doua suspendare
Al doilea vot al Parlamentului de suspendare din 6 iulie 2012 a scris istorie pentru politica română, scrie editiadedimineata.ro. La început părea simplu de demis Băsescu, acesta aflându-se potrivit sondajelor într-o perioadă în care era nepopular iar în Parlament exista o majoritate clară pentru schimbarea sa. A fost elaborat un adevărat rechizitoriu la adresa sa, în șapte puncte. În așteptarea referendumului, președinte interimar al României a fost pus Crin Antonescu (președinte al Senatului pe atunci), eveniment ce se întâmpla pentru prima dată în România. Din păcate, spre surpriza coaliției PSD-PNL care orchestrase suspendarea lui Băsescu, referendumul de la 29 iulie 2012, nu avea să fie o reușită. Motivul? La 5 iulie, Guvernul Boc a adoptat și publicat o ordonanță de urgență care a modificat Legea Referendumului, făcând foarte dificilă strângerea cvorumului strict necesar demiterii președintelui Traian Băsescu. În ce consta modificarea? Acum președintele putea fi demis cu jumătate plus 1 din voturile valabil exprimate ale cetățenilor participanți la referendum și nu cu jumătate plus 1 din numărul persoanelor înscrise pe listele electorale cum era înainte. În plus, pentru prima oară au putut vota și cetățenii români aflați în străinătate. Din numărul total al cetățenilor cu drept de vot la acea dată, adică 18.292.464, la referendum s-au prezentat 46,24% din români. Dintre aceștia, marea majoritate, 87,52% adică 7.403.836 de români au votat „Da”, întrebați dacă sunt de acord cu demiterea președintelui Traian Băsescu. Dar, cum nu au fost strânse 50 la sută din voturi, referendumul nu a fost declarat valid iar președintele suspendat și-a reluat mandatul. Pe data de 21 august 2012, Curtea Constituțională anunța invalidarea referendumului care s-a ridicat la un cost de 95.000.000 RON.
Motivele pentru care a fost suspendat Traian Băsescu în 2012:
1. Preşedintele a uzurpat rolul primului ministru şi s-a substituit în atribuţiile constituţionale ale Guvernului.
2. Preşedintele a încălcat în mod repetat drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor prevăzute în Constituţie.
3. Preşedintele a încălcat în mod repetat principiul separaţiei puterilor în stat şi independenţa justiţiei.
4. Preşedintele a iniţiat un proiect neconstituţional de revizuire a Constituţiei şi a încălcat procedura de revizuire a Constituţiei prevăzută de legea fundamentală.
5. Preşedintele a instigat la nerespectarea deciziilor Curţii Constituţionale şi a făcut presiuni directe asupra judecătorilor Curţii, făcându-le „vizite” înaintea unor decizii importante.
6. Preşedintele a încălcat sistematic principiul neapartenenţei politice a persoanei care ocupă funcţia prezidenţială şi a abandonat rolul constituţional de mediator în stat şi în societate.
7. Preşedintele a încălcat în mod grav prevederile Constituţiei şi principiul fundamental al democraţiei reprezentative, atunci când declară că nu va numi un Prim-ministru din partea USL, chiar dacă această formaţiune politică va obţine majoritatea absolută în Parlament.
Citiți și
Parlamentul a decis: preşedintele României, Traian Băsescu, suspendat