Vacanță de iarnă în Austria sau în Bulgaria? Iată avantaje și dezavantaje
Bulgaria şi Austria sunt principalele destinaţii de schi pentru turiştii români. Reporterii Click! le-au testat pe amândouă și vă spun care sunt plusurile și minusurile pentru fiecare loc în parte.
Despre Austria se știe că este patria schiului. Are 760 km de pârtii, un domeniu impresionant la care România nu va ajunge niciodată.
Din păcate, avem un drum lung de bătut până ajungem la distracție: în jur de 1.600 km, pe care nu-i poți parcurge într-o singură zi, dacă mergi cu mașina. Este obligatoriu să te oprești și să dormi la o pensiune din Ungaria.
Combustibulul te costă aproximativ 350 de euro, dus-întors. Cu avionul ajungi în două ore până la Viena și te costă un bilet dus-întors în jur de 300 de euro, de persoană. De acolo, mai ai de parcurs câteva sute de kilometri până în stațiunile de schi, deci este obligatoriu să închiriezi un autoturism.
Noi am ajuns în regiunea Zell am Ziller, Tyrol, recunoscută pentru pârtiile sale lungi, cu diverse grade de dificultate, dar şi pentru activităţile diversificate de apres ski.
E bine de știut faptul că dacă prinzi ninsori abundente, schiatul va fi greoi, pentru că austriecii nu bagă utilajele imediat ca să niveleze pârtiile. Au nevoie de două zile ca să le facă ca-n palmă.
Transport gratuit cu ski pass-ul
Schiurile, clăparii și bețele costă undeva la 16 euro, pe zi/persoană. Centrele oferă reduceri de 10-15% din prețul afișat. Ski pass-ul costă suficient de mult: 45 de euro, pe zi, de persoană. Interesant este că pe baza lui ai transportul cu autobuzul și cu trenul gratuit, pe orice rută.
O bilă albă o primesc austriecii și pentru instalațiile pe cablu. Au telegondole cu 8, dar și cu 24 de locuri, un teleferic în care încap 100 de inși o dată, dar și telescaune acoperite.
Pârtiile ”roșii” sunt cele mai multe, iar ”albastrele” și ”negrele”, doar câte două-trei pe fiecare versant.
Cazare mai scumpă la austrieci
Cea mai ieftină cazare pornește de la 58 de euro pe zi, pentru o cameră dublă, la o pensiune situată la o distanță de 20 de minute de orașul Hippach, pe munte.
În preț ai inclus doar micul dejun și nu ai centru SPA. Pentru condiții mai bune, trebuie să scoți din buzunar undeva la 100 de euro, pe noapte, două persoane.
Dacă vrei să faci o saună bună la Therme, trebuie să știi că sunt primiți doar nudiștii. Cei care au tupeul să intre în costum de baie sunt certați de restul clienților, obișnuiți să-i vadă pe toți goi. Piscina și sauna costă 19 euro, de persoană, pentru 3 ore.
În plus, austriecii refuză să-ți vorbească în engleză și au pretenția să știi germana.
Un vin fiert pe pârtie costă 5 euro, o supă între 6 și 7 euro, o pizza între 12 -15 euro cu patru topping-uri, o porție de cartofi prăjiți cu brânză rasă, 12 euro, o bere 4-5 euro, la fel și o sticlă mică de apă plată, la 330 ml.
Pentru o vacanță de o săptămână, o familie cu doi copii plătește unde la 2.000 de euro, iar un cuplu 1.500 de euro. Asta dacă aleg să vină cu mașina.
La bulgari ajungi în opt ore
În preferințele românilor care schiază este și Bulgaria. Destinația este aleasă, în special, de cei care locuiesc în sudul țării. Din București, ajungi în Bansko, cea mai populară stațiune, în opt ore. Iar cu un plin de carburant te duci și te întorci acasă.
Avantajul față de Austria este că ești mult mai repede la destinație. Cazarea este și ea mai ieftină.
La un hotel de 4 stele, în apropiere de Bansko, cazarea este de 79-80 de euro, pe noapte/două persoane. Oferta este cu all inclusive și cu acces la SPA.
În Pamporovo, stațiune pentru schiori începători, aflată de 120 km de Bansko, prețurile sunt ceva mai ieftine. La un hotel de 3 stele, cu centru SPA, tariful este 43 de euro/două persoane, însă, doar cu mic dejun.
Există oferte bune și pentru Vitosha, o stațiune pentru experimentați într-ale schioului, aflată la doar 10 km distanță de Sofia. Deci mult mai aproape de București.
Cazarea pornește de la 55 de euro/două persoane, la un hotel de 4 stele, cu centru SPA, cu mic dejun inclus.
Hotelierii te duc cu microbuzul la pârtie
Mai toate hotelurile pun la dispoziția turiștilor microbuze care să-i ducă și să-i aducă de la pârtie.
Din păcate, față de Austria, vecinii noștri de la sud au doar 200 km de pârtii, telescaunele nu sunt acoperite, stai la coadă ca să urci cu prima telegondolă, în principal în Bansko, nu ai multe pârtii la dispoziție, iar închirierea schiurilor și a clăparilor este mai scumpă: 11 euro pe zi/de persoană.
Bine de știut este că le poți lăsa peste nopate la centru fără să plătești în plus, așa cum se întâmplă în Austria, gen 2 euro pe zi.În schimb, ski pass-ul este mai ieftin: 28,63 euro pe zi/de persoană.
Prețurile pe pârtie sunt și ele mai acceptabile: un vin fiert costă 4 euro, o supă tot atâta, o pizza 13 euro, o bere în jur de 3 euro, iar o apă plată 2 euro.
Din păcate, pe pârtiile de sosire în stațiuni dai de așa numiții ”pantofari”, care împiedică schiorii. Așa ceva nu vei vedea niciodată în Austria.