Vaccinați-vă copiii! A reapărut poliomielita
Nu e de joacă cu virușii! Ca să vă feriți de copiii de tot felul de boli nu refuzați vaccinarea. Potrivit lui Raed Arafat, a revenit poliomielita care fusese eradicată în ara noastră în 1992.
”Am urmărit înverșunarea cu care unele persoane publice fac reclamă antivaccinare! Este datoria mea ca medic să iau o poziție clară fundamentată pe ce am învățat și pe ce am văzut pe parcursul anilor. Este incredibil, și chiar extrem de periculos, pentru că unii chiar cred cele spuse de astfel de persoane care au un grad de credibilitate mare, fiind persoane publice! Ca medic vă spun că cel mai grav lucru ar fi revenirea unor boli care au fost eradicate datorită campaniilor de vaccinare”', a postat ieri seara Raed Arafat pe pagina sa de Facebook.
El a precizat că, din cauza refuzului părinților de a-și vaccina copiii, a început să reapară poliomielita, boală ce a fost eradicată prin vaccinare.
”Nu condamnați copiii la moarte sau mutilare”
”Poliomielita este una dintre bolile eradicate datorită vaccinării și care a început să reapară din cauza refuzului unor părinți de a-și vaccina copiii lor! Nu știu ce poate gândi sau simți un părinte care nu-și vaccinează copilul când o să vadă copilul sau mutilat pe viață sau când o să-și piardă copilul din cauza unei boli împotriva căreia acesta nu a fost vaccinat. Respect părerile altora, însă când o persoană publică face reclamă împotriva vaccinării trebuie să vină cu probe științifice incontestabile. La acest moment singurele probe incontestabile sunt cele în favoarea vaccinării și nu cele împotrivă!Nu cred că toate statele conspiră împotriva cetățenilor lor și nici statul român nu conspiră împotriva românilor și a copiilor lor! Vă rog și vă îndemn să vă documentați bine înainte de a condamna copilul și alți copii la moarte sau la mutilare pe viață!, a precizat Arafat.
Rujeola face victime
Zilele trecute, o fetiță de un an, din Craiova, a murit de rujeolă, după ce a făcut complicații. Nu era vaccinată.
Potrivit Ministerului Sănătății, în primele nouă luni ale anului au fost înregistrate peste 700 de cazuri de reujeolă, iar pentru patru copii, toți nevaccinați, boala a fost fatală.
Guvernul are în plan să introducă o lege care să-i oblige pe părinți să nu mai refuze vaccinarea.