Valeriu Gheorghiţă: Avem peste 40% rată de acoperire vaccinală în rândul populaţiei adulte

25 octombrie 2021 8:48   Național
Ultima actualizare:

Valeriu Gheorghiță a precizat că în prezent rata populației vaccinate este de 40%, iar ținta este să ajungă la 70% până la sfârșitul anului. Pentru ca acest prag să fie atins, ar trebui ca în fiecare zi să se vaccineze cel puțin 80.000 de persoane

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare împotriva COVID-19, Valeriu Gheorghiţă, a anunţat că, numai în ultimele 72 de ore, s-au administrat peste 360.000 de doze de vaccin şi că în acest moment, în România, peste 40 la sută din populaţia adultă s-a vaccinat. Gheorghiţă a făcut un apel către Universităţile de Medicină să organizeze Maratoane ale vaccinării în marile oraşe şi a precizat că un astfel de maraton se va desfăşura la Bucureşti, la fiecare sfârşit de săptămână, până la finalul anului.

260.000 de persoane au venit pentru doza unu

"În ultimele trei zile, întreaga ţară a fost într-un maraton de vaccinare pentru că, în ultimele 72 de ore, la nivel naţional, peste 360.000 de doze au fost administrate. Sunt peste 260.000 de persoane care au venit pentru doza unu, ceea ce reprezintă aproape jumătate din numărul persoanelor care s-au vaccinat în ultimele patru săptămâni cu doza unu. Este o creştere extrem de importantă şi de dorit a numărului de persoane care în aceste zile s-au adresat către centrele de vaccinare (...). Îi încurajez şi pe cei care nu sunt decişi să se vaccineze, să se adreseze către centrele de vaccinare. Datoria noastră este să creştem progresiv capacitatea de vaccinare, aşa încât în următoarele săptămâni să putem atinge rata de cel puţin 70 la sută persoane vaccinate din populaţia adultă. În acest moment, avem peste 40 la sută rată de acoperire vaccinală în rândul populaţiei adulte, de peste 18 ani”, a declarat, duminică seară, Valeriu Gheorghiţă.

Peste 29.000 de oameni s-au imunizat la Maratonul Vaccinării din București

El a menţionat că, la Maratonul Vaccinării care este în desfăşurare în Capitală, peste 29.000 de oameni s-au imunizat. "Dacă ne referim la datele de la Maratonul de vaccinare de la Bucureşti sunt peste 29.000 de persoane până la această oră care s-au vaccinat în cele şase centre de vaccinare. Dintre acestea, sunt peste 21.000 de persoane care au primit prima doză de vaccin”, a explicat Valeriu Gheorghiţă.

Maratonul Vaccinării, în fiecare weekend

Astfel de maratoane de vaccinare vor avea loc în Capitală, în fiecare final de săptămână, până la sfârşitul anului. "Împreună cu Universitatea de Medicină Carol Davila, Colegiul Medicilor şi Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti, ne-am gândit şi vom organiza la fiecare sfârşit de săptămână un maraton de vaccinare în municipiul Bucureşti identificând un centru de vaccinare care să aibă program extins. Tocmai de aceea, până la finalul anului sperăm să atingem acel prag de imunizare colectivă prin vaccinare”, a declarat Gheorghiţă.

Valeriu Gheorghiţă a făcut un apel către Universităţile de Medicină din ţară să organizeze astfel de maratoane în marile oraşe. "Lansez pe această cale invitaţia tuturor Universităţilor de Medicină şi Farmacie din ţară, de asemenea, tuturor Direcţiilor de Sănătate Publică ca în marile oraşe să organizăm astfel de evenimente de vaccinare care să asigure la final de săptămână o creştere a capacităţii de vaccinare. În ultimele săptămâni am deschis progresiv noi centre de vaccinare, noi cabinete de vaccinare şi sperăm ca în următoarea perioadă să ajungem la 150.000, chiar 200.000 de doze administrate în fiecare zi”, a mai declarat Gheorghiţă.

Citește și:

Dezastrul Covid din estul Europei: la 4% din populația lumii se înregistrează 20% din numărul de cazuri

Noile restricții au intrat în vigoare. La ce oră se închid magazinele

Mai multe