Vama Nădlac: Trei morţi şi 29 de răniţi după ce două autocare s-au ciocnit

12 septembrie 2013 6:09   Național
Ultima actualizare:

Erau pe drum de aproape două zile. Veneau din Spania cu un autocar şi abia aşteptau să ajungă acasă. Bucuria pasagerilor, când au intrat în ţară prin Vama Nădlac, nu a durat decât câteva minute. Şoferul grăbit a intrat într-o curbă cu 90 de km/h şi s-a izbit frontal de un alt autocar.

Imagini de groază, ieri dimineaţă, pe DN 7, la Nădlac. Două autocare, unul care venea din Spania, iar celălalt care se îndrepta spre Ungaria s-au ciocnit frontal. Impactul a fost devastator. Trei şoferi au murit, iar 29 de pasageri au fost răniţi.

Autocarele s-au transformat într-un morman de fiare, iar oamenii au trecut prin momente de groază. Uşile autocarului care venea din Spania s-au blocat, iar pasagerii s-au trezit captivi în maşină. În disperarea lor de a scăpa, au spart un geam şi au sărit afară.

"A fost isterie în autocar. Uşile erau blocate, iar oamenii se înghesuiau să iasă pe geam”,  pasageră în autocarul  care venea din Spania (Foto: www.arq.ro)

"A fost isterie, groază, frică. Lumea vroia să iasă pe geam, că uşile erau blocate. Şoferul, unul dintre ei, era prins acolo. Strigam cu toţii după ajutor", a povestit un pasager din autocarul din Spania. Oamenii spun că totul s-a întâmplat din cauza vitezei. Şoferul a intrat într-o curbă periculoasă cu 90 km/h, a pierdut controlul volanului şi a intrat pe contrasens în autocarul care făcea cursa Târgu Secuiesc - Budapesta.

Ambii şoferi ai autocarului care venea din Spania, dar şi cel care conducea spre Ungaria au murit pe loc. 29 de pasageri, dintre care 4 copii, au fost răniţi şi transportaţi la Spitalul din Arad cu 7 ambulanţe şi 4 salvări SMURD. O singură persoană se află în stare gravă şi a fost operată de urgenţă.

Mai multe