Vanghelie le-a spus judecătorilor că are nevoie de bani

27 ianuarie 2016 14:55   Național
Ultima actualizare:

A început procesul în care Marian Vanghelie este judecat. Miercuri a avut primul termen. Fostul primar al sectorului 5 le-a cerut judecătorilor limitarea controlului judiciar. El susține că a primit câteva oferte de muncă și ar vrea să le onoreze, pentru că are nevoie de bani.

„Nu am cerut să mi se ridice controlul judiciar efectiv, ci o limitare, ori mi se dă posibilitatea de a mă ocupa de un domeniu. Am câteva propuneri de la niște companii internaționale care vor să facă investiţii în România. Ținând cont de faptul că şi cunosc o serie de lucruri, am posibilitatea să mă duc să inventariez în anumite judeţe în care sunt interesaţi. Printre altele, sunt anul 2 la facultate în Constanța, am invocat aceste două motive cu logică ca să pot, pur și simplu, să fac o activitate la care mă pricep. Îmi lipsesc şi activitatea, și banii. Să o luăm invers: banii şi activitatea”, a spus Marian Vanghelie, citat de rtv.net.

Marian Vanghelie a fost trimis în judecată de DNA, în 7 iulie, în dosarul în care este acuzat de fapte de corupţie, unele săvârşite prin favorizarea firmelor omului de afaceri Marin Dumitru în atribuirea unor contracte.

Mai multe