Vanghelie: "Victor Ponta să plece acasă. Am să fac toate demersurile până când va pleca din fruntea Guvernului"

28 noiembrie 2014 7:27   Național
Ultima actualizare:

Primarul Sectorului 5, Marian Vanghelie, exclus joi (27 noiembrie) din PSD, a susţinut, într-o emisiune televizată, că „Victor Ponta trebuie să plece acasă" şi că nu se va opri până nu face „un grup parlamentar" să schimbe actualul guvern.

Marian Vanghelie a spus, într-o emisiune la Realitatea TV, că a fost sunat de mai mulţi parlamentari, „din mai mult zone", nu doar de la PSD. „N-am să mă opresc până n-am să fac un grup parlamentar să schimb acest guvern incompetent. Victor Ponta trebuie să plece acasă. (...) Am să mă ocup şi am să fac toate demersurile până când acest om va pleca şi din fruntea Guvernului şi din PSD", a susţinut el, potrivit Mediafax.

El a adăugat că în următoarea perioadă intenţionează să facă „un plan de organizare" pe care să-l prezinte public. Vanghelie a mai spus că are în vedere lansarea unui departament, „cu nişte tineri pregătiţi", care să monitorizeze activitatea Guvernului. „Sunt dispus să pun umărul, cu nişte parlamentari din această ţară, să formăm un guvern adevărat, care trebuie să schimbe regulile în această ţară", a mai susţinut el.

De asemenea, Marian Vanghelie a opinat, răspunzând unei întrebări, că Victor Ponta nu va rămâne la guvernare mai târziu de Paşti. „Sunt mulţi oameni în PSD care nu mai suportă păcăleala lui şi el o să vadă în următoarea perioadă, în următoarea săptămână, două săptămâni, dacă sunt bun, dacă nu sunt bun, dacă mă iubeşte lumea, dacă nu mă iubeşte lumea (...) Îi transmit public: două săptămâni, Victor, nu durează mult şi începem să ne vedem valorile împreună (...) eu nu sunt premier, nu sunt nici preşedinte de partid, o să fac un ONG micuţ şi o să comunic cu toţi românii, cu toţi din partid, cu parlamentarii şi de la celelalte partide", a mai spus el.

Se întâmplă după ce Comitetul Executiv Naţional al PSD a votat joi (27 noiembrie), excluderea din partid a lui Mircea Geoană, Marian Vanghelie şi Dan Şova.

Mai multe