Vasile Blaga a câştigat şefia PDL
Câştigător a ieşit Vasile Blaga, cu 2.344 voturi, reuşind să le învingă pe contracandidatele sale Elena Udrea (cu 2.014 voturi) şi Monica Macovei (cu 209 voturi).
Susţinătorii Elenei Udrea au acuzat nereguli şi au cerut renumărarea voturilor. "Am depus o contestaţie şi acum vom merge la partid pentru a vedea cum se rezolvă. Motivul acestei contestaţii este faptul că, dacă la început în sală s-au anunţat 4.359 de persoane care urmau să voteze, aflăm că la final au votat 4.632 de persoane. Comisia nu trebuia să anunţe rezultatul înainte de a finaliza contestaţiile", a declarat Elena Udrea, sugerând că este posibil să existe un tur doi.
"Convingerea mea este că, după această convenţie, nu vor fi nici învinşi, nici învingători. Învingător va fi PDL, dacă vom rămâne uniţi. ", a afirmat Blaga, în discursul de susţinere a candidaturii sale pentru funcţia de preşedinte al PDL.