Vaslui, ţinut de poveste: membrii unui birou electoral au închis secţia de votare şi au plecat să mănânce
9 decembrie 2012 17:18
Național
Ultima actualizare:
Procesul electoral la o secţie de votare din judeţul Vaslui a fost întrerupt, duminică după-amiază, timp de aproximativ jumătate de oră, întrucât membrii secţiei au mers să mănânce.
Potrivit Mediafax, procesul electoral la secţia de votare nr. 156 din localitatea vasluiană Sârbi a fost întrerupt după ce cei nouă membri ai secţiei de votare s-au retras într-o altă încăpere pentru a mânca.
Secţia a fost redeschisă după aproximativ o jumătate de oră, printr-un ordin al preşedintelui Biroului Electoral Judeţean Vaslui, la sesizarea USL.