Vaslui: Un tânăr de 26 de ani a violat un bărbat de 40 de ani!
Un tânăr de 26 de ani din oraşul Negreşti, Vaslui, a fost arestat preventiv după ce a violat un alt bărbat în vârstă de 40 de ani.
Potrivit poliţiştilor, în seara de 3 mai, victima a invitat suspectul la domiciliul său unde, împreună şi cu tatăl acesteia, s-au apucat de băut.
Cei trei bărbaţi au consumat băuturi alcoolice până noaptea târziu, iar la un moment dat, tatăl victimei s-a retras într-o cameră alăturată unde a adormit.
La un moment dat, victima a strigat după ajutor la tatăl său care a auzit totul şi, când a intrat în cameră, suspectul a luat-o la fugă abandonându-şi încălţămintea şi tricoul cu care era îmbrăcat.
„Suspectul a fost reţinut pentru 24 de ore, iar ieri a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui, respectiv Judecătoria Vaslui cu propunerea de arestare preventivă", ne-a declarat Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui, potrivit Adevărul.