Veniturile obtinute de profesori din meditatii, supuse controalelor antifrauda. Reacția furioasă a cadrelor didactice

28 decembrie 2020 21:40   Național
Ultima actualizare:

Nervozitate în rândul dascălilor! Vestea că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) ar putea verifica, în perioada următoare, veniturile obţinute din meditaţii în perioada pandemiei a stârnit reacţii dure din partea celor vizaţi. “Să-i pună pe toţi românii să-şi justifice averile!”, au răbufnit mai mulţi profesori.

Au luat foc! Profesorii au reacţionat imediat după ce au aflat că veniturile lor ar putea fi verificate. Unii dintre ei au replicat că ANAF ar trebui să le verifice şi ratele pe care le au la bănci, alţii au atras atenţia că sunt categorii care câştigă mult mai mult. Iată câteva dintre reacţiile apărute în mediul online. Cele mai multe luări de poziţie se regăsesc pe grupul „Părinţi şi profesori. Împreună pentru educaţie“, de pe Facebook. 

„În chiloţi nu ne vor căuta?“, a postat Angela Stella Vasi, profesor la Şcoala Gimnazială Nr. 1 Tileagd (Bihor). „Să încaseze impozitul maneliştilor şi şpăgile celor din punctele-cheie mai întâi. Presa nu a mai avut ca subiect cadourile profesorilor şi acum îi pupă-n dos cu meditaţiile. Ar trebui să vă dea în judecată profesorii pentru defăimare“, a scris Anda Corina, profesor în Târgu Jiu. 

Dascălii n-au uitat să-l amintească pe Klaus Iohannis, preşedintele României şi fost profesor, în toată această dezbatere. „Cam târziu... Trebuia de când era Iohannis profesor!“, a clamat Lilia Cernovol, profesor învăţământ primar la Şcoala Gimnazială Valea Râmnicului (Buzău). „Asta vor să evite! Să nu mai aibă şi alţii 6 case din meditaţii! Nici în 3 generaţii nu fac 6 case (poate excepţiile)“, au comentat imediat alţi colegi. 

Profesorii au amintit că au salarii mici, când li s-a atras atenţia că ar trebui să fie un exemplu pentru societate. „Profesorii. Cei mai buni aplaudaci ai proverbului cu capra vecinului. Să ne înţelegem, nimeni nu are treabă cu meditaţiile. Plătiţi, oameni buni, dările la stat pe meditaţii şi fiţi corecţi! Lăsaţi contrabanda, pensiile speciale, pungaşii. Sunteţi intelectuali, fiţi exemple de corectitudine. Fiţi crema“, a scris Bogdan Ungureanu din Suceava. 

„Nu putem fii exemplu cu venituri de 12-23 lei net/ora. Îi bufneşte râsul pe elevi, pe părinţi îi apucă mila... Pe părinţii noştri, că altor părinţi nu le pasă. Să muncim ca sclavii, doar atât vor! Tot calculează ăştia de la ANAF. Pentru ediţiile de ştiri nu au găsit nişte profesori evazionişti. Nimic? Să-i pună pe toţi românii să-şi justifice averile: poate vor avea mari surprize în rândul colegilor lor, al medicilor, al magistraţilor, al unor politicieni, al afaceriştilor cu firme falimentare, dar conturi babane... Profesorii poate nici nu apar, că sunt nesemnificativi evazional“, a comentat Dragomir Corneliu, profesor în Dumbrăviţa (Timiş).

Mai multe