Verdict în cazul doctoratului lui Victor Ponta. Fostul premier a plagiat
Acuzele de plagiat la adresa lui Victor Ponta, fostul prim-ministru al României, par a-și fi găsit deznodământul. Comisia Tehnică din cadrul Consiliului Naţionale de Atestare a Diplomelor (CNATDCU) a decis că Ponta a plagiat în lucrarea de doctorat.
Conform Mediafax, care citează surse din Ministerul Educației, Comisia Tehnică din cadrul Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor şi Diplomelor şi Certificatelor Universitare a finalizat raportul privind lucrarea de doctorat a fostului premier Victor Ponta. Comisia a recomandat retragerea titlului de doctor în cazul lui Ponta.
O şedinţă a CNATDCU a fost convocată pentru ziua de joi, 30 iunie, atunci când raportul va fi suspus unui vot în cadrul Consiliului General. În cazul în care votul va confirma decizia Comisiei Tehnice, CNADTCU va recomanda ministrului Educaţiei, Adrian Curaj, să-i retragă lui Victor Ponta titlul de doctor, obţinut în iulie 2003 cu teza intitulată "Curtea Penală Internaţională" la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti.
Fostul premier are la dispoziție două săptămâni pentru a contesta decizia.