Veste proastă în prag de iarnă! Se scumpesc la gazele și curentul

26 septembrie 2017 16:03   Național
Ultima actualizare:

Gazele și curentul se scumpesc, de la 1 octombrie. Prețurile cresc cu 5-6 %, astfel că primele facturi majorate vor veni la iarnă.

Preţul gazelor pentru consumatorii casnici va creşte, în medie, cu 6%, în al patrulea trimestru al anului, anunţă Emil Calotă, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).

Şi preţul energiei electrice se va majora, în medie cu 5%, porivit unor surse citate de economica.net.

„Din punctul de vedere al evoluţiei preţurilor pe bursă, tranzacţiile desfăşurate de la 1 aprilie până acum au avut o medie în jurul valorii din calendarul de liberalizare pe care România îl avea angajat din anul 2011 cu Comisia Europeană, Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional, respectiv de 72 lei pe MWh. Au fost tranzacţii şi la 68 de lei, şi la 69 de lei, iar, prin absurd, dacă nu ar fi existat Ordonanţa 64 (privind liberalizarea preţului de producţie al gazelor — n.r.), ar fi trebuit să respectăm calendarul unde preţul reglementat pentru producătorii de gaze din România era la 78 de lei, preţ care se duce mult peste ofertele de gaz proaspăt din import”. ANRE decide în acest moment care va fi procentul final de creştere la curent. Astfel că preţul energiei electrice pentru marea majoritatea celor opt milioane de gospodării din România va creşte, în medie, cu 3,4 bani per kWh.

Și trebuie să ne gândim la este mai rău. Facturile ne vor arde la buzunare, având în vedere că vom avea o iarnă extrem de geroasă, deci un consum ridicat de gaze.

Mai multe