Vești bune! Se găsesc locuri libere în spitale, pentru prima dată în ultimele 4 săptămâni

16 noiembrie 2021 17:20   Național
Ultima actualizare:

Numărul cazurilor de COVID continuă să scadă, iar acest lucru se simte și în spitale. După o lună de coșmar, în care ambulanțele stăteau cu orele în fața unităților de primiri urgențe pentru că nu mai aveau unde să lase pacienții, iar paturile erau puse inclusiv pe holuri, acum presiunea a mai scăzut. Se găsesc din nou locuri libere pe secții, chiar și la ATI.

În urmă cu o lună, Unitatea de Primiri Urgențe Spitalul „Bagdasar Arseni” din Capitală era plină până la refuz. Vedeam pacienți așteptând cu orele pe scaune, cupluri împărțind aceeași mască de oxigen, paturi improvizate pe jos. „Este o catastrofă”, spunea șeful UPU, Amalia Hangiu, care nu mai știa la ce soluții să apeleze. Acum, după mai bine de o lună de stres și disperare, medicii încep să respire mai ușurați. Bagdasar Arseni este primul spital în care Urgența este goală, anunța miercuri Digi24. Angajații profită de situație și au început deja să facă igienizarea întregului spațiu, pentru a putea fi primiți și pacienți cu alte afecțiuni. Dacă până acum toată zona era destinată pacienților COVID, acum va fi din nou împărțită în zonă verde și zonă roșie. „După fiecare rău trebuie să vină și o perioadă de bine”, a declarat acum dr. Amalia Hangiu.

Situația e mai bună și la Institutul „Marius Nasta”. „Lucrurile stau puțin mai bine dacă vorbim de pacienți internați în secții. A început să scadă numărul de pacienți. Avem chiar locuri libere, ceea ce nu s-a întâmplat în ultimele patru săptămâni”, a declarat luni, la B1TV, managerul unității, dr. Beatrice Mahler. Și situația paturilor ATI este mai bună. Marți, 16 noiembrie, la nivel național aveam 23 de paturi libere pentru bolnavii de COVID în stare gravă, iar miercuri aveam 27 de paturi ATI în 11 județe plus București. 

Acum se va face igienizarea spațiilor

Perioada aceasta mai puțin tensionată ar trebui folosită pentru igienizarea riguroasă a secțiilor și repararea și verificarea ventilatoarelor suprasolicitate. „Când ai un număr imens de pacienți, riscul să apară infecții în spitale este foarte mare. Această igienă extrem de profundă trebuie făcută. Sperăm că vom avea timp în următoarea perioadă”, a mai spus Beatrice Mahler.

Toată această perioadă grea a lăsat cicatrici în sufletele a zeci de mii de familii. De la începutul valului 4 și până acum au murit aproape 20.000 de români. Numărul deceselor continuă să fie ridicat, iar medicii ne îndeamnă să nu ne relaxăm, căci dacă nu respectăm măsurile și nu ne vaccinăm, riscăm să ne întoarce de unde am plecat.

Mai multe