Vești proaste pentru weekend. Ploi și vânt, în toată țara
Zilele însorite cu care ne-am obișnuit în ultima perioadă sunt departe. Meteorologii anunță că vom încheia săptămâna cu o vreme urâtă. Ploile, vântul și temperaturile scăzute vor predomina.
Până vineri dimineață, este valabilă o atenționare de vreme instabilă, în majoritatea regiunilor. Astfel că ,joi, ploile abundente vor continua să cadă în Banat, Oltenia și vestul Munteniei. Vântul bate cu putere în sudul și sud-estul țării. La munte, este lapoviță, iar pe creste, ninsoare.
Vineri, cerul va fi înnorat, va ploua, iar vântul va avea unele intensificări. Maxima zilei nu va depăși 9 grade Celsius, iar minima va fi de 5-6 grade.
Sâmbătă va fi tot o zi mohorâtă. Va ploua pe arii extinse în Munții Banatului, în Carpații Meridionali și în cei Orientali, unde se vor cumula peste 15-20 l/mp. În rest, vor fi ploi slabe cantitativ. În Carpații Meridionali, la peste 1.700 metri altitudine, vor fi și lapovițe și ninsori. Vântul va bătea cu putere pe creste.
Duminică, ploile se mai retrag, însă cerul va fi tot înnorat. Doar local se vor mai semnala precipitații slabe.