Vezi câini maidanezi pe străzile din București? Uite unde trebuie să suni și noul program al ecarisajului

27 octombrie 2021 15:27   Național
Ultima actualizare:

Autoriatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA) anunţă telefoanele unde bucureștenii pot cere ridicarea câinilor vagabonzi de pe străzi sau pot cere informații despre paturpedele de adoptat. Programul adăposturilor şi al echipajelor de teren s-a modificat începând de sâmbătă 23 octombrie 2021.

Astfel, noul program cu publicul al centrelor Administrației pentru Supravegherea Animalelor, din Pallady, Bragadiru și Mihăileşti este următorul: marți-sâmbătă: 10:00–16:00. În zilele de duminică și luni bazele sunt închise iar echipajele de hingheri nu ies în teren 

Liniile telefonice la care se poate cere intervenția hingherilor 

Echipajele care se ocupă de preluarea câinilor fără aparţinător de pe străzi se vor afla în teren, de asemenea, de marţi până sâmbătă. Cetăţenii pot semnala prezenţa câinilor fără stăpân pe stradă la numerele de telefon: 021.9844 sau 021.312.95.55.  

Cine vrea puii din bazele ASPA 

ASPA trage un semnal de alarmă: în acest moment, în centrele ASPA, există un număr foarte mare de pui, peste 150. ”Acești căței sunt imunizați, sunt sănătoși și au nevoie de adopții urgente”, anunță ASPA pe siteul propriu de pe o rețea de socializare. 

Condiții pentru accesul în centrele ASPA: 

• persoanelor care prezintă certificatul verde de vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2 

• persoanelor care prezintă rezultatul negativ al unui test RTPCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore  

• persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2. 

Citiți și

Click! îţi spune cum să adopţi un maidanez

Câini și pisici “la ofertă”, în parcul Alexandru Ioan Cuza din Bucureşti

Mai multe