Vezi dacă ai câștigat la Loteria bonurilor fiscale!

23 mai 2016 8:24   Național
Ultima actualizare:

Încă o sută de români vor ajunge milionari, dacă au bonul declarat câștigător duminică seară, la Loteria bonurilor fiscale.

Duminică seară a avut loc o nouă extragere la Loteria bonurilor fiscale. La aceasta extragere au participat bonurile fiscale emise în perioada 1 - 30 aprilie 2016. Fondul de premiere este de 1 milion de lei, suma din care vor fi acordate cel mult 100 de premii, informează Ministerul de Finanțe.

Bonurile fiscale emise în 6 aprilie, cu o valoare de 238 lei, au fost desemnate câștigătoare.

Dupa centralizarea cererilor de revendicare a premiilor, dacă numărul acestora este mai mare de 100, va fi organizată o a doua extragere, pentru determinarea a maximum 100 de bonuri câștigătoare.

Rezultatele extragerii vor fi publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice (MFP), al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) şi al Loteriei Romane, pentru o perioadă de minimum 30 de zile.

Cererile de revendicare pot fi depuse începand de astăzi, 23 mai, timp de 30 de zile. Posesorii bonurilor câștigătoare trebuie să depuna bonurile fiscale în original, copia actului de identitate și o cerere, la orice administrație fiscală din structura ANAF.

Mai multe