Vezi în ce județ trăiesc cei mai mulți pensionari!
Avem 5,2 milioane de pensionari, dintre care 4,6 milioane fac parte din sistemul de asigurări de sănătate. Iată în ce zonă a țării trăiesc cei mai mulți și de ce sunt diferenţe mari între regiuni din prisma raportului pensionari-salariaţi!
Potrivit celei mai recente statistici a Monitorului Social, cei mai mulţi pensionari trăiesc în regiunile Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia şi Nord-Est.
Concret, în regiunea Nord-Vest există 1,5 pensionari la un salariat, în timp ce în regiunea Sud-Muntenia există 1,45 pensionari la un salariat. Aceeaşi situaţie se întâlneşte şi în regiunea Sud-Vest Oltenia, scrie adevarul.ro.
Situaţia este diferită în Sud-Est, unde există 1,24 pensionari la un salariat, în timp ce în Nord-Vest e 1,01 pensionari la un salariat. În Centru, Vest şi Bucureşti Ilfov situaţia este diferită, arată statistică, raportul între salariaţi şi pensionari fiind unul echilibrat.
Potrivit Monitorului Social, judeţele Teleorman, Giurgiu, Vâcea, Argeş, Vrancea, Galaţi, Bacău, Harghita, Bistriţa Năsăud şi Sălaj deţin cel mai mare număr de pensionari.
Datele arată şi evoluţia numărului de pensionari, vârful de persoane susţinute de populaţia activă fiind înregistrat în perioada 2001 - 2004, conform statisticii.
„Atât raportul dintre numărul persoanelor şi cel al populaţiei ocupate cât şi cel dintre pensionari şi salariaţi s-au deterioat până în jurul anului 2004. Cauzele imediate au fost în egală măsură numărul salariaţilor şi creşterea numărului pensionarilor”, arată cercetătorii, conform adevarul.ro.
Potrivit acestora, după anul 2004, situaţia s-a stabilizat, cu uşoare tendinţe pozitive. „Este de aşteptat ca situaţia să se deteriorze din nou, îndeosebi peste 10 - 15 ani, când cohortele mari născute după anul 1967 vor atinge vârsta de pensionare”, completează specialiştii.
Tendinţa e confirmată şi de sociologii care urmăresc acest fenomen. „Judeţele în care avem raportul de mulţi pensionari la puţini salariaţi sunt judeţe în care predomină agricultura iar industria este foarte slab dezvoltată. Iar în agricultură, majoritatea sunt neremuneraţi. Sunt oameni care îşi muncesc propriul pământ, deci nu există salariaţi acolo. Deja fondul de pensii nu se mai autosusţine, iar acest lucru se întâmplă de multă vreme. Pensiile se susţin numai parţial din ce se adună din contribuţia de asigurări sociale. Cu restul contribuie bugetul de stat. Şi e clar că niciun guvern nu-şi va permite să scadă pensia medie pentru că mai mult de jumătate din electorat reprezintă pensionarii”, a explicat sociologul Mircea Kivu.