Viaţa vrăjitoarelor de lux din România. Mult aur, har puţin
Un fotograf din Slovenia a demarat un proiect interesant menit să ne prezinte cine sunt ochii ageri care ne cercetează destinul în palmă, în bobi de grâu sau în cerul înstelat.
Fotografa Lucia Sekerkova s-a împrietenit cu Maria Câmpina, regina vrăjitoarelor de la noi din ţară, şi a ajuns să documenteze meseria acestor femei. Contactul cu "greii" magiei albe a fost făcut prin intermediul anunţurilor din ziare. Autoarea acestor poze a povestit pentru vice.ro cum a ajuns să fie fascinată de România şi mai ales, de ce a dorit să documenteze viaţa vrăjitoarelor autohtone.
"Am fost fascinată și speriată de lucrurile oculte încă din copilărie. În timpul facultății am vrut să ajung în România prin Erasmus, e o țară ciudată și un pământ misterios, cu o mulțime de legende. M-am uitat pe internet după informații despre sate, oameni și tradiții, până am dat peste un video pe YouTube și mi-am spus că trebuie să vin să văd cu ochii mei și să trăiesc pe propria piele ce există aici. Prin comunitatea de couchsurfing m-am întâlnit cu fotograful Cosmin Iftode, acum un prieten foarte bun, care mi-a fost ghid și translator, pentru că puține vrăjitoare vorbesc engleză. Fără ajutorul său acest proiect nu ar fi fost posibil", a povestit Lucia Sekerkova.