Viceprimarul oraşului Focșani, diagnosticat cu Covid-19 după ce a rămas fără gust și fără miros

29 iulie 2020 11:53   Național
Ultima actualizare:

Unul dintre viceprimarii oraşului Focşani, Marius Iorga, a fost diagnosticat cu Covid-19. Iorga s-a testat din proprie inițiativă după ce rămas fără gust și fără miros.

Viceprimarul Marius Iorga s-a testat la o clinică privată după ce a rămas fără gust şi fără miros şi a prezentat o tuse uşoară, transmite News.ro. Rezultatul testului a arătat că bărbatul este infectat cu noul coronavirus.

Viceprimarul Focşaniului nu este internat în spital, ci se află în izolare la domiciliu.

Iorga susţine, totodată, că nu a mai fost la Primărie de săptămâna trecută.

Citește și:

Doi copii din Focșani, mesaj de dor pentru mama medic: "Ea este glasul de înger care ne spune povești"

Un alt caz de Covid-19 confirmat la Primăria Focșani săptămâna trecută

În Primăria Focşani, săptămâna trecută, a mai fost confirmată pozitiv o angajată. Urmare a acestei situaţii, în instituţie s-a realizat dezinfecţia şi s-au luat o serie de măsuri. Astfel, persoanele care au fost contacţi direcţi ai angajatului confirmat pozitiv cu SARS-COV-2 se află în izolare. Accesul publicului în zonele de Relaţii cu Publicul a fost restricţionat.

Toate evenimentele cultural-artistice programate pentru următoarea perioadă s-au anulat sau s-au amânat, în funcţie de evoluţia pandemiei de coronavirus la nivelul judeţului Vrancea.

Mai multe