Viceprimarul Sucevei a salvat un bărbat căzut în stradă - VIDEO
19 mai 2012 8:46
Național
Ultima actualizare:
Viceprimarul Sucevei, Lucian Harşovschi, a fost, ieri dimineaţă, martorul unui incident neplăcut.
O întâmplare dramatică s-a petrecut ieri dimineaţă, în cartierul sucevean Burdujeni, unde unui bărbat i s-a făcut rău pe când traversa strada. Acesta a început să tremure şi să se comporte ciudat, iar când a ajuns la capătul trecerii de pietoni, s-a prăbuşit fără vlagă, informează Monitorul de Suceava.
Acesta s-ar fi lovit cu capul de bordură şi risca chiar să şi fie lovit de maşinile care circulau pe stradă dacă în apropierea sa nu s-ar fi aflat, întâmplător, viceprimarul Sucevei Lucian Harşovschi, aflat în campanie electorală.