Victor Ponta despre accident: „Cred că e o lecţie foarte bună”

26 octombrie 2015 11:30   Național
Ultima actualizare:

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, înaintea şedinţei Biroului Permanent Naţional (BPN) al PSD, legat de cazul polițistului Bogdan Gigină, decedat săptămâna trecută, că din punct de vedere politic „este o lecţie foarte bună pentru toţi, şi pentru domnul Oprea”, potrivit Mediafax.

„Strict politic, cred că e o lecţie foarte bună pentru toţi, şi pentru domnul Oprea. Îmi aduc aminte că în fiecare dimineaţa îl chema Klaus Iohannis să-i spună să rupă coaliţia şi să-l pună prim-ministru, după aia venea doamna Gorghiu la Ministerul de Interne la cafea, după aia Predoiu înălţa nişte ode prin presă”, a declarat Victor Ponta.

Întrebat de jurnalişti când a fost copreşedintele PNL Alina Gorghiu la Ministerul de Interne, Victor Ponta a răspuns că „înainte de moţiunea de cenzură”.

Pe de altă parte, primul-ministru a explicat de ce până acum nu a avut o declaraţie publică în ceea ce priveşte cazul poliţistului decedat şi cererea societăţii civile ca Gabriel Oprea să-şi dea demisia din funcţia de ministru de Interne.

„Fiind vorba despre un caz cercetat de către Parchet, după cum ştiţi foarte bine, eu am o interdicţie de la CSM, nici măcar cazul meu nu am voie să-l comentez că afectez independenţa justiţiei. Cu atât mai puţin pot să comentez un alt caz aflat pe rolul Parchetelor”, a arătat Ponta.

Mai multe