Victor Ponta: «Mai am nevoie de timp să înţeleg cu ce am greşit faţă de oamenii care nu m-au votat»

13 ianuarie 2015 10:45   Național
Ultima actualizare:

Au trecut aproape două luni de la alegerile prezidenţiale, iar premierul Victor Ponta a explicat motivul pentru care, în ultima perioadă, a apărut mai puţin în public pentru diferite declaraţii.

El a spus că mai are nevoie de timp, pentru a înţelege cu ce a greşit oamenilor care nu l-au votat şi cum trebuie să se schimbe el, Guvernul şi partidul, pentru a rămâne om politic, scrie antena3.ro.

“M-am gândit că, totuşi, din peste şase milioane de români, unii dintre ei cu siguranţă îl plac pe Klaus Johannis şi au venit să-l voteze. Alţii, însă, nu ştiu exact care e proporţia, au venit şi au votat împotriva mea şi atunci schimbarea mea n-a fost de strategie. Mai am nevoie de timp ca să înţeleg cu ce am greşit faţă de acei oameni. Sigur, sunt unii care n-or să mă placă niciodată şi n-am cum să-i fac să se răzgândească sau să mă justific. Foarte mulţi, însă, din cei care au votat cumva împotrivă, ca să nu vină Victor Ponta, cu siguranţă au avut lucruri să-mi reproşeze şi tăcerea mea, sau, mă rog, mai puţină comunicare, a fost legată de obligaţia mea, dacă rămân în viaţa publică, de a înţelege cu ce am greşit faţă de acei oameni, cu ce trebuie să mă schimb eu, cu ce trebuie să se schimbe Guvernul, cu ce trebuie să se schimbe partidul pe care-l conduc”, a declarat premierul Victor Ponta, luni seară, la emisiunea “Sinteza zilei” de la Antena 3.

Totodată, premierul a mai declarat că vrea să rămână premier până în 2016. “Eu am o responsabilitate (…) faţă de cei care ne-au votat în 2012”, a spus şeful Executivului la aceeaşi emisiune.

Mai multe