VIDEO Bustul Reginei Maria, expus publicului, după 80 de ani în subsolul Muzeului de Artă din Constanţa
Bustul Reginei Maria a fost amplasat în faţa Muzeului de Artă din Constanţa, după ce timp de 80 de ani a stat în subsolurile instituţiei. Sculptura a fost adusă de la Balcic în 1940.
Bustul Reginei Maria este o operă din 1932, aparținând sculptorului Oscar Han și a fost adus în ţară de la Balcic în 1940. Din 1940, sculptura a fost depozitată mai întâi în subsolurile Muzeului „Ion Jalea”, apoi în clădirea Muzeului de Artă.
În 2018, directorul Muzeului de Artă din Constanţa promitea instalarea bustului de bronz în spaţiul public al oraşului, cu prilejul Centenarului Marii Uniri. Iniţial, opera de artă a fost expusă în piaţeta din piatră de calcar din oraşul Balcic, situată pe actuala stradă Cerno More, care coboară spre portul vechi.
Bustul reginei Maria a fost comandat de ultimul primar român al Balcicului, Octavian Moşescu, cel care a fost edil în 1931-1932 şi 1938-1940. După semnarea Tratatului de la Craiova, din 7 septembrie 1940, cele două judeţe din Dobrogea de Sud – Caliacra şi Durostor – au revenit Bulgariei, iar o parte din patrimoniul instituţiilor româneşti a fost repatriat, iar între ele, şi bustul din bronz al reginei Maria, informează info-sud-est.ro.