VIDEO Ce zice ministrul Marcel Vela despre reluarea examenelor auto, după 15 mai
Examenele auto au fost suspendate imediat ce România a intrat în stare de urgență. S-a considerat că polițiștii și elevii nu ar fi fost în siguranță. Și orele au fost întrerupte de către instructori. Dar iată ce zice ministrul Marcel Vela despre reluarea examenelor auto!
Coronavirusul a dat peste cap și examinările pentru permisele de conducere. Cei care erau programați să dea proba teoretică și practică au fost amânați.
Orice activitate care presupune interacțiunea umană este evitată, au considerat autoritățile, care au stabilit ca polițiștii implicați în examenele auto să nu mai vină la serviciu.
Cei de la Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor au implementat măsura din 17 martie și anunțaseră că totul s-a suspedat pe perioada stării de urgență.
Iată că din 15 mai autoritățile au anunțat relaxarea măsurilor, dar cu toate acestea cei care vor să obțină permisul de conducere mai au de așteptat o lună.
”Despre examenele auto s-a discutat în grupul tehnic, așteptăm încă un punct de vedere legat de aceste examene. Până la urmă sunt la fel ca și celelalte care sunt estimate să fie organizate în luna iunie, în învățământ, și printr-o similitudine de acest gen pot fi luate în calcul și examenele pentru permisele auto”, a declarat ministrul de Interne Marcel Vela aseară, 4 mai, la emisiunea XNS, realizată de Dan Capatos, la Antena 1.
Potrivit calendarului de la Educație, copiii de clasa a VIII-a și a XII-a se vor reîntoarce în bănci, după anumite reguli, din 2 iunie, doar opțional, pentru doar două săptămâni, în grupuri de câte zece.
Pe 15 iunie va începe Evaluarea Națională, iar pe 22 iunie, Bacalaureatul. Celorlalți elevi, care nu sunt în ani terminali, li se vor încheia mediile cu două note și nu vor da teze.
Marcel Vela anunță când se vor deschide sălile de fitness
Sunt mulți români care se întreabă și dacă sălile de fitness intră în măsurile de relaxare din perioada 15 mai-1 iunie. Iar ministrul de Interne Marcel Vela a spus clar că nu se deschid spațiile închise.
”Sălile de fitness nu intră, deși putem spune că sunt sporturi individuale. Dar există riscul epidemilogic de a folosi vestiarele, dușurile, toaletele. Și e suficient ca cineva să aibă virusul. Ar putea fi o analiză pentru a doua etapă de relaxare, 1 iunie-15 iunie, ca sălile de fitness să fie deschise, dar acum nu”, a mai explicat demnitarul.
În prezent, cele mai multe dintre sălile de fitness le-au au supendat clienților perioada abonamentului preplătit, iar instructorii fac cursuri online, fie live, fie au urcat în aplicațiile sălilor video cu diferite exerciții pe care le făceau la clasă.
Citește și:
http://ULTIMA ORĂ! Iohannis: "Starea de urgență nu va fi prelungită. România va intra în stare de alertă"