VIDEO Copii abandonaţi pe câmp
Doi copii de 4 şi respectiv, 6 ani, au fost găsiţi abandonaţi pe un câmp dintr-o localitate din Botoşani. Persoana care i-a găsit i-a predat Poliţiei. Copiii au ajuns la un centru de protecţie a minorilor, iar autorităţile au demarat o anchetă.
Copiii au fost găsiţi în zona satului Săpoveni, din comuna botoşeneană Ungureni, unde mai mulţi localnici i-au văzut umblând singuri pe stradă şi pe câmp.
La un moment dat, o femeie i-a oprit şi i-a întrebat de ce se plimbă singuri prin sat. Aceştia i-au spus că au plecat de sâmbătă de acasă, iar în noaptea de sâmbătă spre duminică au înnoptat la un străin. Femeia a anunţat imediat poliţia.
Oamenii legii au ajuns imediat la faţa locului, i-au luat pe copii şi i-au internat de urgenţă într-un centru de protecţie a minorilor.
Se pare că părinţii celor doi copii stăteau cu chirie într-o casă din satul Săpoveni. În momentul în care nu au mai plătit, proprietarul i-a dat afară. Ei ar fi plecat şi ar fi lăsat minorii acolo. În cazul în care se va dovedi că aceştia şi-au abandonat copiii, vor fi decăzuţi din drepturile părinteşti.