VIDEO Cursa nebună a şoferului care a distrus barierele la calea ferată din Brăneşti: a făcut accident în aceeaşi zi
Autoturismul care a rupt barierele de la nivel cu calea ferată a făcut accident la doar câteva ore după ce au fost filmate imaginile în satul Pasărea, comuna Brăneşti.
UPDATE: Poliţiştii din Ilfov au stabilit că la volanul maşinii care a distrus barierele în comuna Brăneşti, iar aproximativ o oră mai târziu a fost implicată într-un accident rutier, se afla aceeaşi persoană. „În urma verificărilor efectuate, poliţiştii din Pantelimon au identificat conducătorul auto, care la data de 3 august a.c, în jurul orelor 19:38, a forţat trecerea printre barierele de semnalizare a trecerii la nivel cu calea ferată, distrugându-le prin îndoire, în cauză rezultând faptul că acesta este unul şi acelaşi conducător care a fost implicat în accidentul rutier ce a avut loc la aceeaşi dată, în jurul orei 20:50“, au precizat reprezentanţii IPJ Ilfov, potrivit Adevarul.ro.
Șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest: 1,03 mg alcool pur în aerul expirat
ȘTIREA INIȚIALĂ: În urma verificărilor efectuate poliţiştii au stabilit faptul că autoturismul care a forţat trecerea printre barierele de semnalizare a trecerii la nivel cu calea ferată a fost implicat ulterior într-un eveniment rutier. În momentul accidentului rutier, în mașină se aflau trei bărbaţi „Astfel, la aceeaşi dată, în jurul orele 21:00, poliţiştii din Pantelimon au fost sesizaţi prin apel 112, cu privire la producerea unui accident rutier. Din primele cercetări a rezultat ca, în jurul orelor 20:50, conducatorul unui autovehicul, în timp ce se deplasa pe DN3, dinspre Brăneşti către Bucureşti, când a ajuns la km 15+400, a intrat în coliziune cu parapeţii de pe partea stângă a sensului de mers, după care s-a răsturnat în afara carosabilului”, au mai precizat poliţiştii. Conducătorul autovehiculului a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o valoare de 1,03 mg alcool pur în aerul expirat. În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea pasagerului, care a fost transportat la un spital din Bucureşti, pentru acordarea de îngrijiri medicale. În cauză, poliţiştii din Pantelimon continuă cercetările, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.
Citește continuarea pe www.adevarul.ro