VIDEO Demisia premierului, cerută într-un miting în Piaţa Victoriei

7 iunie 2015 14:31   Național
Ultima actualizare:

Mitingul PMP din Piaţa Victoriei, la care au participat câteva sute de membrii şi simpatizanţi ai formaţiunii, conduşi de preşedintele PMP Eugen Tomac şi secretarul general Dorel Onaca şi unde s-a cerut demisia premierului Victor Ponta, s-a încheiat duminică, după prânz, fără incidente.

UPDATE: În jurul orei 13.00 doar un mic grup de protestatari se mai aflau pe trotuarul din faţa muzeului Grigore Antipa, vis a vis de sediul guvernului, în timp ce restul participanţilor la miting se îndreptau spre autocarele care urmau să îi ducă acasă. După un sfert de oră, cele două autocare şi cinci microbuze au părăsit zona şi a fost retras si dispozitivul de jandarmi.

Traficul a fost blocat

Protestatarii s-a îmbrâncit cu jandarmii, în încercarea de a bloca traficul în zonă, după care au plecat spre sediul PSD, pentru ca în final să revină în Piaţa Victoriei, în faţa muzeului Antipa. Participanţii la miting, care purtau tricouri albe imprimate cu texte anti-guvernamentale au scandat "Demisia" şi au arborat bannere pe care au scris "Ponta a promis 1.000.000 de locuri de muncă. Ponta a făcut 72.000 de şomeri", "Ponta, pentru noi, este Ceauşescu doi!", "Ponta, ţara nu-i a ta!".

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Bucureşti, Georgian Enache, a declarat duminică, pentru MEDIAFAX, că reprezentanţi ai PMP au declarat la Primăria Capitalei adunarea de dumunică, însă nu au făcut acest lucru în termenul legal, astfel că au primit aviz negativ. Georgian Enache a precizat că organizatorii acestei adunări publice vor fi sancţionaţi pentru că nu respectă condiţiile legale de desfăşurare a unei adunări publice. Un protest asemănător, dar convocat pe reţelele de socializare a avut loc vineri , fără incidente

Mai multe