VIDEO E jale în păduri! Transporturile ilegale de lemne s-au dublat față de anul trecut

26 iunie 2020 15:31   Național
Ultima actualizare:

Numărul transporturilor ilegale de lemne s-a dublat față de anul trecut. În perioada stării de urgență, unul din trei camioane era încărcat cu marfă, susține senatorul Mihai Goțiu.

Numărul transporturilor ilegale de lemne s-a dublat în starea de urgență, față de anul trecut, arată senatorul USR Mihai Goțiu. Acesta a venit cu răspunsurile primite din partea Ministerului de  Interne.

Potrivit acestora, în aprilie, unul din patru transporturi de lemn verificate în urma apelurilor date de oameni la 112 ar fi fost ilegal, iar în martie, unul din trei transporturi.

În acest timp, românii ieșeau din casă doar în baza declarației pe proprie răspundere.

„Miercuri am primit răspunsul la interpelarea adresată Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Justiției, prin care am solicitat informații legate, pe de o parte, de numărul de sesizări penale cu privire la infracțiuni de mediu pentru perioada martie – mai 2020, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, pe de altă parte (tot comparativ, pentru lunile martie – mai 2020, respectiv martie – mai 2019), numărul de apeluri la 112 pentru verificarea legalității transporturilor de lemn și câte dintre acestea au fost confirmate”, a precizat Goțiu.

Acțiune de amploare a autorităților în Harghita. Dosare penale pentru tăieri ilegale

Pe de altă parte, polițiștii arată că au fost cu ochii pe transportatorii de lemn și că au sancționat tot ce au prins.

Reprezentanții IGPR au anunțat astăzi, 26 iunie, că de la începutul acestei săptămâni, polițiștii Serviciului Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Direcției de Ordine Publică, alături de colegi din Harghita, Maramureș, Neamț, Brașov, Alba, Bistrița-Năsăud, Mureș, Covasna și Vrancea, au acționat în județul Harghita.

Aici au verificat dacă agenții economici care manipulează lemn respectă dispozițiile legale în ceea ce privește achiziția, depozitarea, prelucrarea și comercializarea materialelor. Au fost verificați 14 agenți economici cu obiect de activitate în domeniul forestier și un ocol silvic.

În urma ilegalităților constatate au fost întocmite dosare penale pentru comiterea a două infracțiuni de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier, două de furt de arbori din fondul forestier și o infracțiune de obținere pe nedrept de fonduri din bugetul general al UE.

Au mai fost aplicate 35 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 143.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.

Totodată, au fost dispuse măsuri complementare de confiscare a peste 1.200 de metri cubi de material lemnos, în valoare de peste 600.000 de lei.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul logistic al Inspectoratului General de Aviație din cadrul MAI, iar în activități au fost angrenați și specialiști silvici din cadrul Ministerului Mediului, Gărzile Forestiere Timișoara, Ploiești, Focșani, Râmnicu Vâlcea și Suceava.

Sistem informațional pentru urmărirea lemnului

În ședința de joi, 25 iunie, Guvernul a aprobat operaţionalizarea SUMAL - sistemul informaţional integrat de urmărire a materialelor lemnoase.

„Îi asigur pe toţi românii că odată cu operaţionalizarea SUMAL, transportul dublu pe acelaşi aviz nu se va mai putea realiza. De asemenea, odată cu operaţionalizarea SUMAL nimeni nu va mai putea să transporte cu aviz cantităţi mai mari sau mai mici, pentru că la fiecare transport de material lemnos vor fi obligaţi transportatorii să urce cele trei fotografii, din faţă, lateral şi spate, pentru a putea dovedi că au cantitatea de material lemnos cu care au plecat din pădure şi vor ajunge în depozit. Pentru că multe din aceste ilegalităţi, fie în interiorul fondului forestier, fie pe drumurile publice, de multe ori s-au petrecut şi cu sprijinul sau au închis autorităţile ochii. Prin acest sistem vom şti exact cât au tăiat, cât au avizat, cât şi-au însuşit atunci când au încărcat mijlocul de transport şi, evident, cât trebuie să ajungă la destinaţie”, a anunțat ministrul Mediului, Costel Alexe.

Citește și: 

https://www.click.ro/news/national/exclusiv-dezastru-parcul-natural-bucegi-hectare-intregi-de-brazi-sunt-culcati-la

https://www.click.ro/news/national/uite-cate-hectare-de-padure-mai-sunt-romania-directorul-romsilva-recunoaste-ca-sunt

Mai multe