VIDEO Invazie de șerpi imenși pe malul Begăi, în Timișoara! Imagini cu impact emoțional

19 mai 2020 13:47   Național
Ultima actualizare:

Cel mai cunoscut loc de promenadă din Timișoara pare desprins acum dintr-o scenă difuzată în documentarele de pe Discovery. Malul răului Bega este invadat de șerpi imenși, care au ieșit pe uscat, în perioada de împerechere. Autoritățile dau asigurări că această specie nu este veninoasă.

Scenele au fost filmate de un timișorean care ieșise cu familia la plimbare, sâmbătă după-amiază, iar imaginile s-au răspândit pe Internet. „Am ieşit la plimbare sâmbătă şi mergând pe malul Begăi am văzut această grămadă de şerpi. Zona este unde se află terasa MP Riverside. Mie nu mi-e frică de ei că știu că sunt de apă, dar am mai fost cu soţia şi cu copiii care au rămas uimiţi. Nu au mai văzut aşa ceva, nici eu nu am văzut până acum atât de mulți. Nu cred că este sigur să te plimbi pe malul Begăi în condiţiile astea, dar nici nu ai ce să le faci. Nu au încercat să atace, dar s-au speriat când ne-au văzut şi au început să plece. Erau peste 10 oricum”, a declarat Cristian Munteanu pentru expressdebanat.ro.

Reprezentanţii Primăriei Timişoara susţin că specia nu este veninoasă şi agresivă, iar apariţia şerpilor pe malul Begăi este cauzată de scăderea nivelului apei ca urmare a lucrărilor de la nodul hidrologic de la Sânmihai.„În video sunt prezenţi şerpi de apă, o specie care nu este veninoasă şi nici agresivă. În această perioadă este timpul împerecherii pentru această specie. Scăderea nivelului apei, datorată lucrărilor de la nodul hidrografic de la Sânmihai îi face mai vizibili, dar şarpele de apă se regăseşte în număr mare în toate zonele umede ale României şi în mod evident şi în zona Begăi. Nu există legislaţie sau măsuri de combatere a acestei specii care este esenţială într-un ecosistem”, a declarat Dan Diaconu, viceprimarul Timişoarei, pentru expressdebanat.ro.

Mai multe