VIDEO La limita unui atentat terorist

14 noiembrie 2018 14:00   Național
Ultima actualizare:

Atacul comis de Marius Valentin Parfenie, tânărul de 20 de ani care a semănat teroare în Brăila, este considerat de magistraţi la limita unui atentat terorist. Anchetatorii au aflat că Parfenie voia să intre în Mall-ul brăilean pentru a ucide cât mai mulţi oameni şi apoi, eventual, să se sinucidă dacă nu era prins de poliţişti. Avocatul acestuia susţine că, în fata instanţei, clientul său şi-a recunoscut faptele şi a spus că le regretă.

În motivarea instanţei se spune că, în mod indubitabil, Marius Valentin Parfenie a comis intenţionat infracţiunile, intenţia fiind aceea de a suprima viaţa unui număr nedeterminat de persoane, cu scopul de a schimba ceva în ordinea socială din România. Se pare că agresorul ar fi scris şi nişte bilete pentru a-şi motiva faptele în cazul în care s-ar fi sinucis dacă nu era prins de poliţişti. Avocatul lui Parfenie a declarat că acesta a recunoscut totul în faţa judecătorilor.

Avocatul spune că este necesară şi o expertiză psihiatrică şi o va cere, chiar dacă aceasta este oricum obligatorie şi pentru anchetatori, pentru că, expertiza, crede el, va lămuri multe aspecte. Apărătorul a dezvăluit şi faptul că Parfenie i-ar fi spus că nu a consumat nici droguri şi nici etnobotanice.

Agresorul nu a contestat decizia de arestare preventivă a instanţei şi nici familia sa nu a cerut asta avocatului. Ei spun că tânărul ar fi mai în siguranţă după gratii.

Mai multe