VIDEO La Ploieşti focul încă arde

14 noiembrie 2018 14:12   Național
Ultima actualizare:

Incendiul izbucnit duminică la ora 16, la Ploieşti, la un depozit de materiale din plastic, nu a fost stins nici până acum. Încă există focare la care nu se poate ajunge deoarece clădirea depozitului este foarte avariată şi poate cădea oricând peste pompieri. Fumul gros şi toxic este, însă, cel care a pus în alertă autorităţile!

După ce luni s-au făcut măsurători, autorităţile au declarat că nu au fost depăşite valorile limită admise la indicatorii analizaţi în aer.

Pericolul vine nu doar de la fumul toxic, ci şi de la prognoza meteo nefavorabilă. Plafonul de nori situat la o altitudine joasă nu poate asigura dispersia emisiilor, astfel că s-a luat măsura monitorizării calităţii aerului din oră în oră de către Agenţia de Mediu Prahova. Dacă masurătorile vor arăta o medie a concentraţiei de monoxid de carbon de 10 mg per metru cub, la o expunere pe o perioadă de peste 8 ore, comandamentul ar putea lua inclusiv măsura evacuarii persoanelor care locuiesc în zona învecinată.

Ministerul Mediului, în colaborare cu Institutul Naţional de Cercetare Aerospaţială a dispus o recunoaştere a perimetrului respectiv cu un aero-laborator special pentru determinări amănunţite legate de calitatea aerului. Oamenii din zonă sunt sfătuiţi în continuare de către autorităţi să ia anumite masuri, pentru a nu se expune pericolelor.

Mai multe