VIDEO O concurentă de la "Românii au talent” ține recitaluri de vioară în fața spitalelor, pentru medici și pacienți

30 aprilie 2021 11:17   Național
Ultima actualizare:

Inițiativă admirabilă a Ralucăi Răducanu, cunoscută ca „fata cu vioara de cristal” și actuală concurentă la „Românii au talent” (PRO TV). Artista cântă în fața spitalelor și a căminelor de copii, pentru a aduce un strop de bucurie pacienților și personalului medical. Recitalurile ei durează între 10 și 30 de de minute și au mii de vizualizări pe internet.

În Săptămâna Mare, personalul medical de la spitalul de copii „Victor Gomoiu”, maternitatea Polizu sau de la Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului "Alessandrescu-Rusescu" din București, dar și copiii din cămine s-au bucurat de recitaluri emoționante la vioară desfășurate în incintele instituțiilor.

„Vreau să le aduc bucurie oamenilor atunci când mă ascultă cântând la vioară. Și ce satisfacție mai mare să am decât aceea că le bucur sufletele, de multe ori în suferință, chiar și pentru câteva minute, mai ales în prag de Sărbători. Muzica vindecă, așa că sunt pregătită să aduc o rază de speranță oamenilor din spitalele și instituțiile din linia întâi, căminelor de copii și azilelor de bătrâni. Bineînțeles că mă voi adapta noilor reglementări de siguranță, toate recitalurile se vor ține afară, în curțile instituțiilor”, povestește Raluca Răducanu.

Acesta este al doilea an când face acest gest frumos și promite că va susține anual recitaluri la vioară pentru copii, în Săptămâna Patimilor, indiferent de context.

Recitalul de la Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului.

Recital Live Polizu

„Dar pentru eroi, dar și pentru voi. Le-am facut o surpriză cadrelor medicale, pacientelor și noilor născuți de la Spitalul Clinic de Copii Dr. Victor Gomoiu! Ne bucurăm că am reușit să facem această bucurie și celor care ne urmăresc online!”, a scris miercuri pe Facebook „Fata cu Vioara”.

Mai multe