VIDEO Pasajul Mogoșoaia s-a umplut în primul minut de la inaugurare

30 septembrie 2021 21:34   Național
Ultima actualizare:

În timp ce în Parlament se citea moţiunea de cenzură a PSD, premierul Florin Cîţu inaugura joi, 30 septembrie, Pasajul rutier suprateran de la Mogoşoaia. Şoferii nu l-au lăsat pe Florin Cîţu să vorbească, discursul acestuia despre predarea investiţiei mai devreme cu şase luni fiind acoperit de un concert de claxoane.

Pasajul Mogoşoaia este realizat pe Centura Bucureşti peste DN 1A şi are două benzi pe sens. Locuitorii din Mogoşoaia, Buftea şi Crevedia aşteptau cu sufletul la gură inaugurarea lui pentru a intra mai uşor în Capitală.  Minunea s-a petrecut ieri, iar premierul n-a lipsit, însoţit de tot alaiul: Dan Vâlceanu, ministrul Finanţelor şi interimar la Transporturi, şi Lucian Bode, ministrul de Interne şi interimar la Justiţie.

Cei trei au ţinut discursuri triumfaliste despre deschiderea mai devreme a pasajului de la Mogoşoaia de pe Centura Capitalei într-un vacarm de nedescris, produs de claxoanele a zeci de vehicule care traversau în acel moment zona. Deşi vehiculele au primit undă verde pentru a circula pe pasaj, mai este de lucru în zona de sub pod. Imediat ce premierul a plecat, traficul s-a blocat. ”Bă, Cîţule, treci în trafic ca să vezi realitatea”, striga Viorel Sandu, unul dintre şoferii blocaţi în trafic.

De pe sensul celălalt i-a răspuns Ionuţ Bădoi: ”Bă, tu crezi că ăsta stă în trafic ca tine şi ca mine cu orele? Are morcovul că nu ajunge cu marfa la timp sau că se strică?”, spune şoferul. ”Ia de aici, Cîţule, claxoane! Este balamuc curat! Îmi vine să las maşina aici şi să o iau la fugă după Cîţu”, strigă Ştefănică, patru maşini mai încolo, în timp ce maşinile cu VIP-uri se depărtau în viteză.

La această oră, mai există în lucru, pe Centura Capitalei, pasajele de la Domneşti, Berceni şi Popeşti – Leordeni (Olteniţa) care se construiesc ca sensuri giratorii suspendate şi vor fi deschise în 2022. De asemenea se mai află în lucru podul de la Cernica, parte din contractul de modernizare DN 2 – A2.

Mai multe