VIDEO Poliţista violată din Balş: «Se fac presiuni asupra familiei mele!»

13 ianuarie 2013 16:42   Național
Ultima actualizare:

Într-un interviu dat postului România TV, Melania Renghea a declarat că au început să se facă ameninţări asupra familiei sale, dar şi a celor care i-ar stat alături din ziua de 26 decembrie a anului trecut, când totul a ieşit la iveală după ce l-a înjunghiat pe cel căruia i-a fost subalternă şi ar fi violat-o.

"De când s-a aflat totul au început să se facă presiuni asupra familiei mele şi, în general, asupra celor care mi-au fost alături şi m-au sprijinit, iar ei nu au nici o vină decât, poate, aceea că au fost lângă mine ca să pot rezista. Gheorghe Barbu mi-a spus că dacă voi îndrăzni vreodată să vorbesc sau dacă voi spune cuiva sau ceva din ce mi s-a întâmplat, nu voi avea numai eu de suferit, va avea şi familia mea, şi văd că deja lucrul ăsta se întâmplă. Inclusiv unul dintre unchii mei a fost ameninţat zilele trecute. În momentul ăsta - tata, mama, soţul meu, nu zic că sunt speriaţi, dar se gândesc că li se poate întâmpla orice", a afirmat Melania Renghea.

În urma scandalului sexual izbucnit la Inspectoratul de Poliţie Olt, ministrul de Interne, Radu Stroe a dispus o anchetă la nivel naţional pentru a se stabili dacă în inspectoratele din ţară există situaţii asemănătoare. Primele inspectorate controlate au fost cele din Moldova.

Toate femeile angajate în Poliţia Iaşi au fost chemate, sâmbătă, la sediul instituţiei, pentru a fi audiate. Angajatele au avut de completat un chestionar din care ar trebui să reiasă dacă sunt hărţuite sexual sau discriminate la locul de muncă şi în ce măsură a fi femeie reprezintă un avantaj sau un dezavantaj. Investigaţia va dura mai multe zile.

Mai multe