VIDEO. Rugăciunea de marţi. E aducătoare de belșug și fericire
Rugăciunea este modul în care omul intră în legătură cu Dumnezeu. Fericitul Augustin ne învaţă că rugăciunea este “cheia cu care deschidem poarta cerului şi intrăm la Părintele ceresc” pentru ca prin rugăciune să comunicăm cu El, să dialogăm cu Dumnezeu. Rugăciunea este momentul în care stăm de vorbă cu Dumnezeu aşa cum un copil să de vorbă cu părintele său, cu sinceritate şi naturaleţe. În rugăciune îl slăvim pe Dumnezeu, îi mulţumim pentru dragostea şi bunătatea Lui, şi-i cerem ca bunătatea lui să se reverse asupra noastră chiar şi atunci când nu-i facem pe plac.
Putem să ne rugăm mult sau puţin dar cel mai important este să ne rugăm din suflet. Atunci când ne rugăm mintea trebuie să ne fie la Dumnezeu şi nu la ceea ce avem de făcut. Dacă ai nevoi de spor în gospodărie trebuie să spui această rugăciune în fiecare zi de marţi.
Iată rugăciunea de marți, aducătoare de belșug și fericire:
Doamne, Dumnezeul meu! Osândit stau înaintea Feţei Tale celei Sfinte, şi-mi mărturisesc nevrednicia, neputinţa şi sărăcia mea cea mare. Pentru aceasta mă rog Ţie, o, Izvor dulce şi noianul îndurării, deschide stavilele cerului şi plouă asupra mea bunătăţile îndurării Tale, pentru ca să pot scoate lacrimi, să plâng, să spăl şi să curăţesc sufletul meu de întinăciunea păcatelor, cu căinţă tare şi adevărată.
Şi ca să-mi dai acest Dar, Stăpâne, pun mijlocitor pe Înaintemergătorul Ioan, către care zic: O, învăţătorule al credinţei şi mărite Proorocule, care eşti mai mare decât toţi proorocii, precum Însuşi Fiul lui Dumnezeu te-a numit în Sfânta Evanghelie, tu, care ai arătat poporului pe Stăpânul Hristos, tu, care L-ai botezat în Iordan şi ai văzut cerurile deschizându-se, tu, care ai auzit glasul Părintelui Ceresc şi ai văzut pe Duhul Sfânt ca un porumbel pogorându-se peste El.
Rogu-te, ajută-mi cu mijlocirea ta, tu, care stai în cer înaintea judecătorului Veşnic, şi fă să se îndure de mine, că ai multă îndrăzneală înaintea Lui. Întinde mâna aceea, cu care L-ai botezat şi strică cugetele mele cele rele, şi mă întăreşte să-mi petrec viaţa pe calea cea bună a lui Dumnezeu. O, Proorocule! Luminează-mi mintea cu poruncile Domnului, ca să le ţin minte şi să le păzesc, până la capătul vieţii mele. Şi să stai lângă mine în ora morţii mele, să ma duci pocăit înaintea Stăpânului meu, Dumnezeu.
Roagă-te încă şi pentru toată lumea, ca Dumnezeu să dea ajutor creştinilor, şi celor vii şi celor răposaţi, şi să-i odihnească de nevoile cele multe, să le dea toate cele de trebuinţă şi să-i învrednicească Împărăţiei Sale. Amin.