VIDEO Scandal la Muzeul Ţăranului Român! Activiştii au boicotat un eveniment pro-homosexuali

21 februarie 2013 10:34   Național
Ultima actualizare:

La cinematograful muzeului rula "The kids are allright", un film despre o familie de lesbiene cu doi copii. Tocmai de aici a pornit nemulţumirea protestatarilor, care consideră că valorile MŢR nu pot fi asociate cu activităţile homosexualilor. 

Protestatarii au cântat de mai multe ori "Deşteaptă-te române" şi numeroase piese bisericeşti, pentru ca mai apoi să oprească proiecţia.

Una dintre participantele la proiecţie a povestit pentru hotnews.ro cum au decurs lucrurile: "Câteva figuri mai puţin prietenoase au intrat din hol în cinematograf, iar unul dintre ei părea că are o bâtă sub mâneca, ne-am uitat mai cu atenţie şi de fapt avea steagul României rulat. Cei de la intrare aşteptau 'întăriri' şi scandările erau de aşteptat. Am urcat cu proiecţionistul, domnul Neacşu, care îmi povesteşte că de trei zile este somat de colegi să nu facă asta. Am aflat ulterior că printre cei care au scandat se aflau angajaţi ai muzeului care au fost revoltaţi de dorinţa de a proiecta filmul "The Kids are all right"", a povestit Alexandra Carastoian.

În primă fază, unul dintre protestatari a blocat imaginea proiectată cu o foaie A4, iar apoi s-a poziţionat exact pe direcţia luminii. "Lumina s-a aprins în sală şi au continuat cu huiduielile"

"Noi nu avem nimic cu voi, puteţi să proiectaţi filmul oriunde, numai la Muzeul Ţăranului Român, nu. Nu mergem la mall-uri să protestăm împotriva filmelor, pentru că mall-urile nu simbolizează nimic, MŢR da", au fost câteva dintre scandările activiştilor.

Conform martorilor, se pare că autorităţile nu au intervenit, deşi mai mulţi reprezentanţi ai legii se aflau în faţa sălii. Schimbul de replici între cele două tabere a durat aproximativ două ore şi s-a soldat cu anularea proiecţiei.

Mai multe