VIDEO Spulberate pe trecerea de pietoni

18 ianuarie 2019 11:27   Național
Ultima actualizare:

Trei femei au fost spulberate de pe o trecere de pietoni din oraşul Mioveni, din judeţul Argeş. Şoferul, un tânăr în vârstă de 26 de ani, a motivat că a fost orbit de soare şi nu le-a văzut pe femei când traversau. Victimele au ajuns la spital cu multiple traumatisme.

Accidentul a avut loc pe principalul bulevard al oraşului Mioveni, din judeţul Argeş. Şoferul maşinii nu a observat că pe trecerea de pietoni sunt trei femei şi a intrat în ele.

Imediat după accident, oamenii din zonă s-au adunat în jurul maşinii şi l-au acuzat pe şofer că circula cu viteză. Poliţiştii au intervenit imediat şi l-au salvat pe tânăr de mulţimea furioasă.

Toate cele trei femei, două surori şi fiica uneia dintre ele, au primit îngrijiri la faţa locului, după care au fost transportate la spital.

Oamenii legii l-au luat imediat la întrebări pe bărbatul care a provocat accidentul, acesta motivând că nu le-a văzut pe cele 3 femei pentru că a fost orbit de soare.

Şoferului vinovat i-a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Mai multe