VIDEO Tânără salvată din peşteră

6 noiembrie 2018 14:30   Național
Ultima actualizare:

O femeie în vârstă de 30 de ani a ajuns în stare gravă la spital, după ce căzut în gol mai bine de patru metri în peştera Huda lui Papară, din judeţul Alba. Colegii ei au fost cei care au sunat imediat şi au cerut ajutor autorităţilor. Femeia era în prospecţie în peşteră împreună cu alţi membri ai unui club de speologie din Timişoara.

Mai mulţi salvamontişti din Timişoara au mers în Munţii Apuseni pentru a prospecta una dintre cele mai frumoase peşteri din ţara noastră: Huda lui Papară. Chiar dacă în această perioadă peştera este închisă, temerarii au decis să intre şi să-i admire frumusetile.

În timp ce se aflau într-o cavernă, unde căţăratul este foarte dificil, o tânără din grup a alunecat şi a căzut de la o înălţime de patru metri. Ea şi-a fracturat un picior şi s-a ales cu numeroase leziuni la nivelul membrelor. Colegii femeii au reuşit să sune la 112, iar în ajutorul ei au venit salvamontiştii din Alba care au transportat-o până la ambulanţă.

Tânăra a fost transportată la un spital din zonă şi este acum în afara oricărui pericol.

Acesta este al patrulea accident la Peştera Huda lui Papară din ultimii zece ani, un loc deosebit de frumos, dar şi extrem de periculos chiar şi pentru speologii cu experienţă.

Mai multe