VIDEO Trei autobuze au fost incendiate în Târgoviște. Focul a fost pus intenționat

24 iunie 2020 7:36   Național
Ultima actualizare:

S-a dat alarma la Târgoviște, după ce trei autobuze s-au făcut scrum, miercuri dimineața (24 iunie), într-o autogară privată din oraș. Din primele informații, focul a fost pus intenționat potrivit TârgovișteNews.

Un martor le-a spus anchetatorilor că focul a pornit de la unul dintre autobuzele parcate și s-a extins cu repeziciune. La fața locului au ajuns mai multe echipaje de pompieri care s-au luptat minute bune cu flăcările uriașe, potrivit ziarului TârgovișteNews. Din primele verificări, spun pompierii, focul a fost pus intenționat. "Pompierii au stabilit cauza probabilă a producerii incendiului folosirea intenţionată a sursei de aprindere, acţiunea intenţionată. Este vorba de trei autobuze scoase din uz de la fosta autogară Mondotrans din municipiul Târgoviște", a declarat pentru Observator purtătorul de cuvânt al ISU Dâmbovița, Eduard Țelea. Cazul a fost preluat de polițiști, care au deschis un dosar penal pentru distrugere prin incendiere. Criminaliștii au ridicat probe de la fața locului și încearcă să-I găsească pe vinovați.

Mai multe